Logo Realitatea.md

Doi medici, solicitați la domiciliul familiei intoxicate cu insecticide, au ajuns la spital

31 Octombrie 2018, 14:27 // Societate

Doi medici, care au făcut parte din echipajul solicitat la domiciliu în cazul de intoxicație cu insecticide, au fost internați la spital cu aceleași simptome ale celor cinci membri ai familiei din satul Flocoasa, raionul Cantemir.

Foto simbol: pexels

Realitatea.md amintește că două surori de 4 și de 11 ani, după care și verișorul lor de 8 ani au decedat, după ce au inhalat vapori de insecticide. Mama fetițelor și bunica, la fel, au ajuns la spital în stare gravă.

Bunelul celor trei copii a prelucrat grâul cu insecticide, cereale fiind păstrate într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii și cele două femei.

Specialiștii Direcției raionale pentru siguranța alimentelor Cantemir, în comun cu reprezentanții procuraturii raionale și ai comisariatului raional de poliție au constatat că într-o gospodărie privată unde se păstra un lot de grâu de 7-8 tone, a fost aplicată o doză sporită de fumigant, iar măsurile de protecție au fost ignorate.

Procuratura raionului Cantemir investighează cazul.

CITEȘTE ȘI:

Cazul fetițelor din Cantemir: Familia a chemat ambulanța, inclusiv, cu o seară înainte de tragedie

Citeste tot despre: Cantemir, doi medici, insecticide
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile