Logo Realitatea.md

Doliu în lumea fotbalului: Un jucător care a evoluat la Campionatul Mondial din 2014 a murit la doar 29 de ani

10 Ianuarie 2018, 12:34 // SPORT

Juan Carlos Garcia, fundaşul din Honduras care a jucat la echipa de fotbal Wigan Athletic, a încetat din viaţă la doar 29 de ani, el pierzând lupta cu leucemia, a informat clubul din liga a treia engleză.

''Este o veste tragică şi transmitem condoleanţele noastre cele mai profunde familiei şi prietenilor lui Juan Carlos (...) În ciuda sprijinului masiv pe care i l-am oferit şi a celui mai bun tratament posibil, Juan Carlos nu a reuşit să învingă teribila boală. La 29 de ani era prea tânăr ca să plece dintre noi, toate gândurile noastre se îndreaptă acum spre familia lui'', a declarat David Sharpe, preşedintele clubului Wigan.

Garcia se alăturase lui Wigan în 2013 venind de la echipa din ţara sa natală, Olimpia. A fost şi component al naţionalei de fotbal a Hondurasului, evoluând la Cupa Mondială din 2014.

În memoria acestuia se va ţine un moment de reculegere la partida dintre Wigan şi Peterborough United care va avea loc sâmbătă. În acest moment, Wigan este lider în liga a treia engleză, scrie Agerpres. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6481 -0.3393%
USD USD 16.8507 -0.4296%
RUB RUB 0.2978 -0.3347%
RON RON 4.4250 -0.6801%
UAH UAH 0.5835 -0.7484%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile