Logo Realitatea.md

Două intervenții chirurgicale, realizate în premieră în Moldova, de către un profesor renumit din Rusia, originar din Bălți

24 Ianuarie 2017, 16:16 // Societate

La Spitalul Clinic Republican din Chișinău au fost realizate, în premieră, două intervenții chirurgicale de performanță a stricturilor uretrei, de către profesor renumit din Rusia, originar din Republica Moldova. Este vorba despre Denis Butnaru, profesor la Catedra de Urologie a Universităţii de Medicină „I.M. Secenov” din Moscova, director al Institutului de Medicină Regenerativă și vicedirector pe lucru științific.

Foto: Spitalul Clinic Republican

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Republican, profesorul Butnaru a realizat două operaţii reconstructiv plastice cu utilizarea grefei din mucoasa bucală, iar metoda utilizată nu s-a aplicat până în prezent în ţara noastră. Actele medicale au durat aproximativ câte şase ore , iar profesorul a fost asistat de către doctorii din Clinica Urologie a Spitalului Republican.

„Cu siguranţă pot spune că nu e nici o diferenţă profesională dintre doctorii urologi de peste hotare şi cei din Moldova. Condiţiile din blocul nou chirurgical al SCR sunt la un nivel foarte înalt. Atât pregătirea pacientului pentru operaţie, cât şi calitatea lucrului asistentelor de operaţie şi a doctorilor au fost la cel mai înalt nivel. Societatea urologilor din Rusia doreşte o colaborare cu cea din Moldova, pentru ca în viitor să implementăm cât mai multe tehnologii moderne în medicină. Am discutat și analizat profund cu doctorii din Moldova cele două operaţii realizate în SCR în direcția efectuării lor în continuare în SCR de către medicii autohtoni, totodată am constatat că nu am observat diferenţa dintre sălile de operaţie din Moscova şi cele din Moldova”, a declarat profesorul Denis Butnaru.

La rândul său, urologii din SCR au subliniat că îi sunt recunoscători pentru faptul că au acumulat noi cunoştinţe în domeniu şi cu siguranţă pe viitor noile tehnici medicale vor fi aplicate şi la noi în ţară: „Sunt nişte operaţii selecte, care astăzi se efectuează doar în unele clinici din Europa şi în Moscova. Colegii noştri au mai luat cunoştinţă cu astfel de operaţii din străinătate şi sperăm că vor fi implementate şi la noi. Mai durează învăţământul, deoarece tehnica ei o cunosc, dar sunt nişte subtilităţi şi etape, care necesită a fi studiate mai îndelungat”, a declarat şeful Catedrei Urologie şi Nefrologie Chirurgicală a USMF „Nicolae Testemiţanu”, doctor habilitat în medicină, profesor universitar Adrian Tănase.

„Urologia naţională a realizat succese considerabile în ultimul deceniu în dorința sa de a se alinia la nivelul urologiei internaţionale prin implementarea tehnologiilor noi, aplicarea noilor tipuri de intervenţii chirurgicale. Medicii urologi din clinica noastră sunt dornici de a studia şi implementa metodele respective, majoritatea din ei au făcut un şir de specializări peste hotare, iar cunoștințele căpătate le vor implementa cu siguranță şi la noi în clinică”, a precizat şeful Secţiei de urologie din Spitalul Clinic Republican, Vitalie Ghicavii.

Profesorul Desni Butnaru este originar din oraşul Bălţi și e discipol al USMF „N. Testemitanu”, a studiat peste hotare şi activează în Moscova, iar acum acesta a revenit în ţara de baștină pentru a-şi împărtăşi experienţa acumulată. Vizita lui la SCR şi USMF “N. Testemițanu” a fost realizată în cadrul mobilității academice, Centrului multi-disciplinar de cercetare medicală şi clinică, Şcolii Internaţionale de medicină personalizată şi translaţională (Unitatea Academic -Strategică №2), a programei 5-100. În contextul vizitei profesorului Denis Butnaru în Moldova, a fost organizată și Conferinţa Internaţională a Societăţii urologilor din ţară, care a fost dedicată anului lui Nicolae Testimiţanu. 

Anual în IMSP SCR sunt trataţi în jur de 150 de pacienţi cu stricturi și obliterații uretrale la bărbaţi. Până în prezent, pentru tratarea acestor patologii se utilizau atât tehnologii plastice, cât și endoscopice.

Foto: Spitalul Clinic Republican

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.9571 -0.2024%
USD USD 17.2856 0.0243%
RUB RUB 0.2352 -0.2545%
RON RON 4.3004 -0.2112%
UAH UAH 0.6156 -0.0974%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile