Logo Realitatea.md

Două persoane au căzut în fântâni și a fost nevoie de intervenția salvatorilor pentru a fi scoase la suprafață (FOTO/VIDEO)

22 Octombrie 2018, 11:27 // Societate

Salvatorii au scos două persoane din fântânile publice, în zilele de odihnă, după ce au căzut și au avut nevoie de ajutor calificat.

Foto: dse.md/Colaj: realitatea.md

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), primul caz a avut loc, sâmbătă, în comuna Răzeni din raionul Ialoveni. Salvatorii au intervenit la scoaterea unei bătrâne în vârstă de 75 de ani dintr-o fântână.

Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că femeia se afla la o adâncime de 10 metri, iar fântâna avea apă. În mod de urgență persoana a fost scoasă, ulterior fiind transportată de un echipaj medical la spitalul raional fiind în stare de gravitate medie. În drum spre spital, victima a decedat.

În aceeași zi, o altă intervenție a salvatorilor a avut loc în satul Grătiesți din municipiul Chișinău, fiind extras un bărbat în vârstă de 63 de ani, care căzu-se în fântână, la o adâncime de 9 metri. Pompierii au reușit în mai puțin de 20 de minute să recupereze bărbatul în stare conștientă, ulterior fiind transportat la Institutul de medicină urgentă din municipiul Chișinău.

Toate circumstanțele în ambele cazuri vor fi cercetate de organele de drept.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului curent, 14 persoane au fost salvate din fântâni, iar în ultimile 24 de ore pompierii au intervenit în 43 de situații de risc.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5735 0.9662%
USD USD 17.1194 0.0649%
RUB RUB 0.2610 0.8891%
RON RON 4.1943 0.9288%
UAH UAH 0.6167 0.2112%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile