Logo Realitatea.md

Două rachete au lovit avionul companiei „Ukraine International Airlines” doborât în Iran

15 Ianuarie 2020, 08:08 // În lume

Avionul de tip Boeing 737 al companiei „Ukraine International Airlines”, doborât în Iran pe 8 ianuarie, a fost lovit de două rachete lansate de la o bază militară din apropiere de Teheran, potrivit unor noi imagini video publicate marţi de cotidianul New York Times.

Agerpres scrie că aceste imagini, înregistrate de o cameră video de supraveghere şi filmate cu un telefon mobil, arată traiectoria unui obiect luminos noaptea, apoi o explozie pe cer după aproape 20 de secunde.

Un al doilea obiect luminos este lansat zece secunde mai târziu din acelaşi loc, în aceeaşi direcţie şi explodează după zece secunde. Un minut mai târziu, o minge de foc a apărut pe scurt în partea de sus a ecranului.

New York Times încadrează în înregistrarea sa ceea ce prezintă drept cele două rachete şi avionul Boeing al companiei Ukraine International Airlines, care s-a prăbuşit la scurt timp după decolare cu 176 de persoane la bord care şi-au pierdut viaţa.

Aceste imagini sunt ''verificate'', subliniază cotidianul american. Ele explică ''de ce transponderul aeronavei a încetat să funcţioneze cu câteva secunde înainte de a fi lovit de o a doua rachetă'' şi că aeronava a reuşit să-şi schimbe traiectoria pentru a reveni la aeroport înainte de a se prăbuşi.

Imaginile au fost înregistrate, potrivit ziarului citat, de o cameră instalată pe acoperişul unei clădiri din apropierea satului Bid Kaneh, la 6 km de o bază militară iraniană. Satul este situat la aproximativ 30 km nord-vest de aeroportul internaţional din Teheran.

Anunţul accidentului a declanşată o furie populară împotriva regimului iranian, acuzat că a negat orice responsabilitate înainte de a admite o ''eroare umană''.

Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât ''din eroare'' avionul Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines, la scurt timp după ce decolase miercurea trecută din Teheran.

Tensiunea cronică dintre Iran şi Statele Unite s-a accelerat pe 3 ianuarie, odată cu eliminarea de către Washington a unui important general iranian, Qassem Soleimani, în Irak, urmată de represalii iraniene împotriva a două baze militare americane în Irak, pe 8 ianuarie, atacuri care au avut loc cu câteva ore înainte ca avionul Boeing să fie doborât.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2607 0.3867%
USD USD 17.8258 0.3033%
RUB RUB 0.2763 -0.8256%
RON RON 4.0097 0.0724%
UAH UAH 0.7287 -0.0823%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 feb, 06:40 //

Cum era poreclit Vlad Plahotniuc în interiorul Partidului Democrat după ce a părăsit țara (VIDEO)

20 feb, 14:56 //

(VIDEO) Cum PD și PSRM au trișat un vot în Parlament și ce spune Zinaida Greceanîi, când crede că nu o aude nimeni! Deputat: Au numărat 20 și 26 au spus!

17 feb, 14:14 //

Foto Simbol SURSE: Autoritățile din România au stabilit cauza decesului bebelușului deputatului Angel Agache

29 ian, 14:00 //

LIVE! Curtea de Apel Chișinău: Examinarea recursului depus de administrația Penitenciarul nr.13 împotriva eliberării condiționate a ex-premierului Vlad Filat

18 feb, 06:30 //

foto: facebook.com/s.sirbu Ruptura în PDM tot mai adâncă! Sîrbu regretă că noua conducere a partidului a mers la întâlnirea cu socialiștii și Dodon de la Parlament

04 feb, 13:33 //

Foto simbol Serviciul Hidrometeorologic și-a revizuit avertizarea de cod portocaliu de ninsori pentru întreg teritoriul țării

11 feb, 13:09 //

Soția liderului separatist Krasnoselski, cu cetățenie română. Cel puțin 4 instituții au fost sesizate!

03 feb, 10:34 //

Tragedie la Răzeni. O tânără mămică a fost lovită mortal de o mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar poliția este pe urmele lui

12 feb, 09:27 //

Îndemnul primului premier al RM către Dodon în contextul declarațiilor scandaloase ale lui Ciocoi: Dacă se pricepe în „tușonkă, să nu se bage...”

16 feb, 13:33 //

Foto Simbol Prima declarație a deputatului democrat, pentru presa română, referitor la tragicul incident produs în această dimineață