Logo Realitatea.md

Emmanuel Macron, îngrijorat: Dolald Trump s-ar putea răzgândi în privinţa Acordului de la Paris

16 Iulie 2017, 10:20 // În lume

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a exprimat duminică speranţa că preşedintele american, Donald Trump, va reveni asupra deciziei de a retrage Statele Unite din Acordul de la Paris, informează Mediafax.ro.

Foto: mediafax.ro

Donald Trump "mi-a spus că va încerca să găsească o soluţie lunile viitoare", a declarat Macron. Acesta a mai precizat că "am discutat în detaliu despre ce l-ar putea face să revină în Acordul de la Paris".

Preşedintele Statelor Unite şi-a retras ţara din acord la începutul lunii iunie, susţinând că marii poluatori precum China şi India sunt trataţi cu indulgenţă, în detrimentul industriei americane.

Macron şi Trump s-au reîntâlnit săptămâna acesta, pe data de 14 iulie, în Paris, cu ocazia zilei naţionale a Franţei. Cu această ocazie, Trump a declarat că "s-ar putea întâmpla ceva în legătură cu Acordul de la Paris".

Aproape 200 de state au convenit în decembrie 2016 asupra unui pact global obligatoriu ce prevedea reducerea emisiilor de gaze. SUA sunt al doilea cel mai mare poluator, emiţând anual 15% din întreaga cantitate de carbon la nivel mondial.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5096 -1.3217%
USD USD 17.4900 -0.7361%
RUB RUB 0.2942 -0.8092%
RON RON 4.4047 -1.6259%
UAH UAH 0.6603 -0.7217%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile