Logo Realitatea.md

Metodologia de evaluare a dizabilității va fi schimbată. Ministerul Muncii își propune să aducă mai multă obiectivitate - VIDEO

27 Aprilie 2017, 08:35 // Societate

Ministerul Muncii își propune să aducă mai multă transparență și obiectivitate prin reformarea actualului sistem de determinare a dizabilității. Noul concept prevede micșorarea numărului de consilii regionale, modificarea metodologiei de evaluare și instruirea experților conform standardelor internaționale.

Autoritățile spun că odată cu implementarea reformei, numărul persoanelor cu dizabilități se va micșora, ceea ce ar putea permite mărirea sumei alocațiilor.

Embed:

„Procesul de evaluare, din ceea ce am depistat noi, este neobiectiv, pentru că în fiecare unitate la nivel de raion există doar o singură echipă. Deseori, acești oameni care activează în echipă sunt bine cunoscuți de toată lumea. Acum ne dorim ca aceste servicii să fie la nivel regional, în care să activeze 3-5 echipe, în funcție de numărul de populație pentru regiunea respectivă. Astfel încât, persoana când vine la serviciul respectiv, poate să extragă un talon și merge la o echipă într-o modalitate absolut aleatorie”, a explicat ministra Muncii, Stela Grigoraș, pentru Realitatea TV.

Astfel, autoritățile își propun să micșoreze numărul de centre de determinare a dizabilității de la 32, câte sunt în prezent, la doar patru, acestea urmând să fie amplasate la Bălți, Orhei, Chișinău și la Cahul.

O altă noutate ține de modalitatea de programare pentru evaluare, care va avea loc telefonic sau online. Mai mult, în cazul situațiilor grave, va fi posibilă stabilirea gradului de dizabilitate doar în baza pachetului de documente, fără ca persoana să fie prezentă fizic. Și metodologia de determinare a gradului de dizabilitate urmează să fie schimbată, punându-se accentul nu doar pe o abordare medicală, cum este în prezent, dar și pe latura socială

„Am văzut că, de fapt, există și o problemă de cadre în cadul serviciului. Avem foarte mulți oameni ca număr de personal, în special oameni care sunt de profesie medici sau asistenți medicali, pe când noi ne dorim ca acest sistem de determinare a dizabilității să fie bazat pe un model bio-psiho-social, ceea ce înseamnă că vrem să vedem mai departe de situația de sănătate, or, care de fapt sunt abilitățile, competențele pe care le are sau pe care dorim să le dezvoltăm”, a adăugat ministra Muncii.

Reforma își mai propune alinierea metodologiei la standardele internaționale și anume la clasificatorul internațional al funcționalității, care pune accentul pe potențialul persoanei și nu pe dizabilitate. În urma evaluării de către comisie, fiecare beneficiar va primi un plan individualizat de asistență, care va cuprinde recomandări pentru specialiștii locali pentru o reabilitare calitativă. 

„Pensia de dizabilitate poate fi mărită doar în cazul în care vom fi siguri că persoanele cărora li s-au stabilit gradele de dizabilitate sunt eligibile pentru aceste grade. La momentul actual nu avem această certitudine, știind slăbiciunile sistemului care există. Odată cu introducerea unor noi modalități de evaluare, o metodologie standardizată cu criterii foarte clare de determinare a dizabilității, cu instruire foarte bună a profesioniștilor. Eu sper că numărul persoanelor cu dizabilități în sistem va avea o tendință de descreștere”, a precizat Stela Grigoraș.

Totuși, persoanele care au deja un grad de dizabilitate stabilit pe viață nu vor fi reevaluate. Planul de acțiuni este elaborat pentru o perioadă de trei ani. Cele patru centre regionale ar urma să fie deschise anul viitor. În prezent, în Moldova sunt peste 180 de mii de persoane cu dizabilități.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3301 -1.1203%
USD USD 16.6631 -0.1145%
RUB RUB 0.2622 -1.6873%
RON RON 4.1508 -1.0866%
UAH UAH 0.6307 -0.7553%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile