Logo Realitatea.md

EXCLUSIV: Guvernul Filip a depus jurământul în fața președintelui (FOTO/VIDEO)

20 Ianuarie 2016, 23:40 // Actualitate

Noul Cabinet de Miniștri, în frunte cu democratul Pavel Filip, a depus jurământul în fața șefului statului, în această seară. Informația a fost confirmată în exclusivitate pentru Realitatea.md de către secretarul general al Aparatului Preşedintelui, Ion Păduraru.

Foto: presedinte.md

În cadrul ceremoniei de învestire a Guvernului Filip, șeful statului a adresat următorul mesaj miniștrilor:

„Aș vrea să încep prin a transmite tuturor cetățenilor Republicii Moldova un apel la calm, spre evitarea violențelor, care nu vor folosi nimănui. Este important să rămânem în spațiul legal, indiferent de pozițiile politice pe care le avem. 

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Îmi exprim speranța că acest guvern, format după o lungă perioadă de instabilitate politică și condiții de interimat al executivului, va ști să administreze cu competență și pricepere situația dificilă în care se găsește la ora actuală Republica Moldova.

Este vorba, în primul rând, de stabilizarea situației economice și financiare, care să permită efectuarea plăților sociale în regim normal. În acest sens se impune reluarea neîntârziată a dialogului cu partenerii de dezvoltare, inclusiv cu instituțiile financiare internaționale.

De modul în care se va acționa în perioada imediat următoare va depinde credibilitatea pe plan intern și internațional al acestui cabinet de miniștri. Susținerea populară este un element obligatoriu pentru succesul politicilor guvernamentale.

Îmi doresc să existe o bună colaborare între Guvern și Parlament, în vederea promovării reformelor europene. Vă puteți baza, din acest punct de vedere, pe sprijinul șefului statului.

Vă urez mult succes. Doamne, ajută.”

Realitatea.md amintește că, în această seară, Parlamentul a dat vot de încredere Guvernului Filip. Imediat după asta, mii de protestatari nemulțumiți de această decizie au scandat lozinci împotriva guvernării și au încercat să intre în Parlament cu forța.

Vedeți și:

LIVE 1! Proteste violente în fața Parlamentului, după învestirea Guvernului Filip

LIVE 2 de la Parlament! Protestatarii încearcă să intre în clădire

LIVE TEXT, FOTO, VIDEO! Protestatarii au spart ușa Parlamentului și intră în clădire


CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5315 0.6363%
USD USD 17.0715 -0.3275%
RUB RUB 0.2405 -0.4965%
RON RON 4.0321 0.6314%
UAH UAH 0.6291 -0.4589%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile