Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

Faimosul ansamblu „Alexandrov”, membrii căruia au decedat în urma prăbușirii avionului în Marea Neagră, a anunțat selectarea unor noi artiști

10 Ianuarie 2017, 14:20 // În lume

Dupa prăbușirea avionului Tu-154 în Marea Neagră, în urma căruia au decedat 62 de membri ai faimosului ansamblu „Alexandrov” al Armatei Roșii din Federația Rusă, ansamblul a anunțat selectarea unor noi artiști, informează pda.ura.ru.

Foto: sputniknews.com

Anunțul privind recrutarea noilor participanți în ansamblul de cântec și dans a apărut pe site-ul trupei. Astfel, pentru a participa la casting, persoanele trebuie să aibă vârsta între 18 și 45 de ani, studii academice vocale și de coregrafie, dar și experiența profesională.

Solicitanții trebuie să completeze un formular special, să atașeze CV-ul, dar și copie a diplomei de absolvire. Castingul este planificat timp de 10 zile, în perioada 16-25 ianuarie la Moscova.

Primul concert al Ansamblului „Alexandrov” în noua componență va avea loc la 23 februarie 2017. Colectivul va evolua în fața conducerii țării la Palatul de stat în Kremlin, la un concert de gală dedicat Zilei Apărătorului Patriei. 

Anterior, vicepremierul rus, ministrul Apărării Nikolai Pankov a declarat că renașterea ansamblului muzica „Alexandrov” este una dintre obiectivele instituției.

Realitatea.md amintește că la 25 decembrie 2016, un avion al Ministerului rus al Apărării la bordul căruia erau 92 de persoane a dispărut de pe radare imediat după decolarea din oraşul Soci, prăbușindu-se în Marea Neagră. Avionul militar se îndrepta spre Siria, având la bord în special, membrii ansamblului „Alexandrov” care urma să concerteze de Revelion pentru militarii ruși din Latakia și jurnaliști.

  Realitatea TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0178 1.7392%
USD USD 19.2983 -0.0451%
RUB RUB 0.3411 -0.5829%
RON RON 4.6335 1.9225%
UAH UAH 0.7260 1.4959%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile