Logo Realitatea.md

Filip Kirkorov, mândru de prestația DoReDos la Eurovision. Cum comentează eliminarea Rusiei din concurs (VIDEO)

11 Mai 2018, 10:31 // Life

Interpretul rus Filip Kirkorov, co-autorul piesei „My lucky day”, cu care formația DoReDos a reprezentat Republica Moldova la concursul Eurovision 2018, s-a arătat mândru de prestația trupei moldovenești. În același timp, acesta și-a exprimat regretul după ce Federația Rusă a fost eliminată din concurs pentru faptul că nu a întrunit numărul necesar de voturi.  

În cadrul conferinței de presă după cea de-a doua semifinală Eurovision 2018, reprezentanții Republicii Moldova la Eurovision au adus un mesaj de mulțumire tuturor celor care și-au dat votul și i-au îndemnat să-i susțină în continuare. „Suntem fericiți și vă rugăm să ne votați și în finală”, a menționat Marina Djundiet.

De asemenea, Filip Kirkorov a declarat că este mândru de membrii formației DoReDos. Deși nu le-a fost ușor, interpretul rus a spus că aceștia au reușit să facă un adevărat spectacol pe scena Eurovision.

„Sunt mândru de băieții mei, noi am încercat să avem trei minute de spectacol pe scenă și a fost greu, dar totuși suntem aici și am reușit”, a declarat Kirkorov.

Referitor la prestația reprezentantei Rusiei, Iulia Samoylova, interpretul spune că aceasta este puternică și curajoasă.

Republica Moldova a trecut în MAREA FINALĂ de la Eurovision 2018! Cine sunt ceilalți finaliști (VIDEO)

”Eu sunt rus și sunt întristat pentru că ea (n.r. Iulia Samoylova) este minunată, este foarte puternică și curajoasă. Sunt mândru să fiu rus și să reprezint Republica Moldova, este o țară minunată”, a conchis Filip Kirkorov.

Și președintele Igor Dodon a comentat calificarea echipei DoReDos marea finală a concursului Eurovision.

”Echipa ”DoReDos”, susținută de Președintele Republicii Moldova, a trecut în finala concursului internațional muzical ”Eurovision-2018” găzduit anul acesta de Portugalia. Cântecul ”My Lucky Day”, autorul și producătorul căruia este prietenul nostru bun, Filip Kirkorov, a fost unul din cele mai remarcabile în aceasta ediție a concursului. Bravo ”DoReDos”! Sâmbătă, 12 mai, ținem pumnii pentru echipa noastră!”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Conferința de presă cu participarea reprezentanților R. Moldova poate fi urmărită începând cu minutul 13.00.

Din formația DoReDos fac parte trei vocaliști: Marina Djundiet, Evgheni Andrianov și Sergiu Mîță. Toți trei provin din orașul Rîbnița. 

Amintim că în finala Eurovision 2018 s-au calificat reprezentanţii următoarelor ţări: Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia, Olanda.

Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, la Lisabona.  

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7033 0.1113%
USD USD 16.9892 -0.0959%
RUB RUB 0.2588 1.2916%
RON RON 4.2217 0.1281%
UAH UAH 0.6076 -0.1151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile