Logo Realitatea.md

Fostul șef adjunct din cadrul INI, pedepsit în dosarul „mita de 200 de mii de euro”

07 Decembrie 2018, 09:05 // Societate

Valentin Samoil, fostul șef adjunct al Direcției Crimă Organizată din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), a fost recunoscut vinovat de instanța de judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Acesta a primit o pedeapsă sub formă de amendă  în mărime de 90 000 lei.

Captură video: prime.md

Potrivit materialelor cauzei penale din gestiunea Procuraturii Anticorupție, polițistul a pretins mai multe sume de bani de la un agent economic, firma căruia figura într-un dosar de evaziune fiscală. 

În schimbul banilor, folosindu-se de funcția pe care o deținea, susţinea că va influența ofițerii de investigație și procurorii din cadrul oficiului Ciocana, care efectuau urmărirea penală în cauza în care erau reținuți administratorii agentului economic învinuit de evaziune fiscală. Totodată, a promis eliberarea acestora din arest, cu ulterioara scoatere de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale.

În cadrul urmăririi penale, procurorul de caz a înaintat către Inspectoratul General al Poliției un demers de suspendare din funcție a factorului de decizie vizat. Acesta și-a recunoscut pe deplin vinovăția, încheind un acord de recunoaștere a vinovăției, fapt ce a permis disjungerea cauzei din dosarul de bază și expedierea în instanța de judecată pentru examinare în procedură specială.

În scopul asigurării executării pedepsei, instanța de judecată a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor condamnatului. Sentința este cu drept de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

La același subiect:

Rețineri la ”pachet”: Procurori, ofițeri de investigații și polițiști – încătușați pentru 72 de ore

Șeful adjunct din cadrul INI, reținut în dosarul „mita de 200 de mii de euro”, și-a recunoscut vina. Dosarul a fost trimis în instanță!

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7167 1.1268%
USD USD 17.3067 0.1725%
RUB RUB 0.2586 -0.4619%
RON RON 4.2419 1.2822%
UAH UAH 0.6229 0.5488%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile