Logo Realitatea.md

Gaburici a discutat cu reprezentanții Misiunii FMI. Ce mesaje au transmis oficialii

10 August 2018, 17:22 // Economie

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), aflați în vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul dialogului, părțile au discutat despre rezultatele economice înregistrate de țara noastră, consolidarea și dezvoltarea sectorului bancar, securitatea energetică, diversificarea surselor de energie electrică și gaze naturale, precum și despre creșterea exporturilor și diversificarea piețelor de desfacere pentru producătorii autohtoni.

Foto: mei.gov.md

Referindu-se la situația economică a Republicii Moldova, Chiril Gaburici a menționat că, în 2017, economia a înregistrat o creștere de 4,5%. De asemenea, s-au majorat și exporturile, care în prima jumătate a anului 2018 au înregistrat o creștere cu aproape 28% față de perioada similară a anului trecut. „Conform datelor, circa 70% din exporturi sunt orientate spre piața Uniunii Europene. Ne dorim să deschidem piețe noi de desfacere și purtăm discuții cu Turcia și China. Totodată, ne-am propus să creștem volumul exporturilor pe piața din SUA, cu potențial mare nevalorificat", a menționat Chiril Gaburici.

Ministrul a informat că țara noastră are rezultate bune în domeniile turism, infrastructura drumurilor, tehnologiile informaționale, menționând lansarea primului parc IT din Moldova, care oferă facilități investitorilor și se bucură de succes. De asemenea, Gaburici a mulțumit reprezentanților FMI pentru susținerea acordată R. Moldova în implementarea reformelor promovate de Guvern, menționând că acestea vor contribui la dezvoltarea economică a țării. Oficialul a reiterat că îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru mediul de afaceri, atragerea investițiilor străine, crearea locurilor noi de muncă bine plătite rămân sunt în continuare priorități ale Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Reprezentanții Misiunii FMI au apreciat evoluțiile pozitive înregistrate de Republica Moldova în ultima perioadă și au încurajat autoritățile să continue implementarea reformelor în toate sectoarele, în mod special în cel financiar-bancar, energetic, industrie etc. Oficialii au apreciat pozitiv buna colaborare cu Republica Moldova, menționând că FMI va continua să ofere suport țării noastre și va monitoriza rezultatele înregistrate.

Citeste tot despre: FMI, Gaburici, întrevedere, ministru
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1026 1.0158%
USD USD 16.7434 0.6299%
RUB RUB 0.2493 0.4432%
RON RON 4.1097 1.2840%
UAH UAH 0.6056 1.1187%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
30 iul, 17:46 //

UPDATE: CNA și PA au găsit noi sume colosale, pe lângă cele din birou, acasă la șeful de secție de la CRDM reținut în dosarul „tomografiei” (FOTO)

02 aug, 13:38 //

Jucării, fotografii 18+, prezervative! Ce au găsit acasă la avocatul din Chișinău învinuit de trafic de copii (VIDEO)

07 aug, 07:01 //

Foto: captura video (video) Marina Tauber, primarul comunei Jora de Mijloc, filmată în timp ce agresează cu mătura un jurnalist ”Radio Orhei”

31 iul, 14:50 //

Foto: zdg.md Milioane de lei în birou și la bancă, dar... Casa modestă în care locuiește medicul șef din dosarul „tomografiei” (FOTO)

08 aug, 11:12 //

Grupare criminală, dirijată de un fost angajat al poliției, deconspirată. PCCOCS și INI au oferit detalii „din culise” (VIDEO)

26 iul, 11:30 //

Foto simbol: anta.gov.md UPDATE: Descinderi matinale PA+CNA, prin Chișinău: În total, pe dosar, sunt 10 persoane bănuite. DETALII!

26 iul, 08:08 //

Jizdan, la cros cu noaptea-n cap! Ministrul de Interne a dat live pe Facebook de pe terenul de sport (VIDEO)

01 aug, 15:14 //

Filip vrea ”capul” șefilor de la PTF și Vama Leușeni: Decizia, luată în urma unor vizite inopinate (VIDEO)

30 iul, 13:53 //

Foto: Facebook/Igor Dodon Ce a răspuns Dodon când a fost întrebat de unde a luat bani pentru monumentul instalat în Rusia, în semn de prietenie dintre Petru I și Dimitrie Cantemir (FOTO)

31 iul, 10:07 //

Interceptările AUDIO dintre doi suspecți din dosarul „Tomografiei”: „E cam tâmpită! Poate o fac oficial? Cum credeți, e periculoasă?..” (AUDIO)