Logo Realitatea.md

Gata cu dezinformarea rusă pe teritoriul Moldovei. Legea anti-propagandă a intrat astăzi în vigoare

10 Februarie 2018, 14:04 // Actualitate

Legea anti-propagandă, ce prevede mai multe modificări operate la Codul Audiovizualului, inclusiv combaterea propagandei ruse a intrat astăzi în vigoare.

Mass-media națională a avut la dispoziție 30 de zile pentru a-și racorda serviciile de programe la noile norme audiovizuale, după ce legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 12 ianuarie.

Conform modificărilor, în Codul Audiovizualului a fost introdusă noţiunea de „securitate informațională”. Termenul prevede „starea de protecție a resurselor informaționale, inclusiv un ansamblu de măsuri pentru asigurarea protecției persoanelor, a societății și a statului de eventuale tentative de dezinformare și/sau de informare manipulatoare din exterior și pentru neadmiterea provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova”.

Codul Audiovizualului a fost completat şi cu un articol care statuează că pe teritoriul Republicii Moldova va fi permisă transmisia doar a programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, document care nu a fost ratificat de Federația Rusă.

În cazul încălcării noilor prevederi, radiodifuzorii riscă amenzi de la 70 mii la 100 mii de lei sau retragerea licenţei în cazul unor sancţiuni repetate.

Guvernul va avea la dispoziţie trei luni, de la data publicării, pentru a aduce actele sale normative în concordanță cu prezenta lege şi va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislației naţionale în concordanță cu noile modificări ale Codului Audiovizualului.

CITEȘTE ȘI:

Încă un FIASCO pentru Igor Dodon! Președintele țării va fi iarăși suspendat, pentru că nu și-a respectat „obligațiunile de serviciu” (VIDEO)

Decretul privind legea împotriva propagandei ruse a fost semnat de Andrian Candu în această dimineață

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7153 0.9612%
USD USD 16.9368 0.0804%
RUB RUB 0.2685 1.1680%
RON RON 4.2231 1.0021%
UAH UAH 0.6455 0.2641%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile