Logo Realitatea.md

Ghimpu: Chirtoacă nu poate lipsi două luni de la Primăria Chișinău, cât va dura campania electorală

29 Septembrie 2014, 15:07 // Politica

Primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, prim-vicepreședinte al PL, se va regăsi pe lista electorală a partidului pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Totuși, se pare că liberalul n-ar vrea să lipsească două luni din fruntea Primăriei Chișinău, cât va dira campania electorală, și ar urma să degreveze din funcție.

Foto: Realitatea.md

”Două luni de zile să nu activezi în calitate de primar general asta nu e așa de simplu. Nu e așa că dacă nu ești tu la primărie face altcineva lucrul. O decizie finală (n.red. referitor la lista electorală) nu am luat. Dorin Chirtoacă va fi pe listă, dar nu poate lispi două luni de zile. Căutăm o soluție, care va fi veți vedea”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu, la emisiunea Alb&Negru.

În același timp, politicianul a spus că decizia finală privind lista pentru alegerile parlamentare va fi luată de biroul politic al partidului.

”Același drept pe care îl am eu îl au și ceilalți membri ai biroului. Dacă mai mulți membri vor vota ca Dorin Chirtoacă să fie primul pe listă, înseamnă că așa va fi. Biroul politic vine cu propunerea referitor la listă. Lumea nu mai știe în cine să creadă, dar cine e președintele partidului, contează foarte mult. Fiind că, dacă e președinte, depinde de politica partidului, depinde ce echipă va avea – care vin să muncească pentru oameni sau pentru ei”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Realitatea.md amintește că alegerile parlamentare vor avea loc pe 30 noiembrie. Partidele își pot depune la Comisia Electorală Centrală lista cu cei 103 deputați, începând din 3 octombrie. Potrivit legislației, funcționarii care se vor implica în campania electorală sunt obligați să degreveze din funcție. În același timp, potrivit Codului Electoral, Concurenţii electorali au dreptul să-şi retragă candidatura, să retragă întreaga listă de candidaţi, să înlocuiască un candidat, să anuleze decizia privind includerea în listă a unui candidat anume, dar nu mai tîrziu de 7 zile înainte de ziua alegerilor.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7760 0.0000%
USD USD 18.0446 0.0000%
RUB RUB 0.2313 0.0000%
RON RON 4.0914 0.0000%
UAH UAH 0.6405 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile