Logo Realitatea.md

(VIDEO) Ghimpu: "Ieri, cu oficialii europeni, am decis 3 chestiuni. Azi PLDM cu PD nu le mai acceptă". DETALII

21 Ianuarie 2015, 17:48 // Politica

PLDM, PD și PL nu pot ajunge la un consens pentru a forma o coaliție de guvernare, nici după consultările avute de liderii celor trei partide cu oficialii europeni. Liberalii spun că înțelegerile avute ieri cu oficialii europeni și condițiile acceptate de ei, au fost schimbate peste noapte de democrați. Liderul PL, Mihai Ghimpu, acuză PLDM și PD că s-au răzgândit și vor mai degrabă să facă o alianță tacită cu comuniștii.

Embed:

Mihai Ghimpu a declarat presei că ieri fiecare partid s-a întâlnit în parte cu reprezentanții europeni, apoi a urmat o ședință comună. Potrivit liderul PL, la întrevedere reprezentanții celor 3 partide europene au declarat că susțin o coaliție formată din cele 3 partide: PLDM, PD și PL și că atingerea compormisului poate avea loc respectându-se trei puncte.

1. Cele trei partide vor forma o comisie pentru soluționarea problemei privind alegerea președintelui. 2. PLDM va propune funcția de prim-preministru, PDM va propune funcția de președinte al Parlamentului, PL-ui îi vor reveni ministerele pe care le-a deținut înainte să fie scos de la guvernare. – adică Ministerul Mediului, Ministerul Apărării, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Ministerul Tineretului și Sporturilor. 3 – Procurorul general va fi o persoană non-politică, desemnat în consultare cu Comisia Europeană, ceea ce va transmite un semnal la Bruxelles că noul Guvern este gata să înceapă procesul de reformă atât de necesar. Aceasta ar putea duce și la o misiune din partea UE, în domeniul reformării justiției”, a declarat Mihai Ghimpu.

De asemenea, președintele liberalilor afirmă că PL a acceptat această variantă de compromis, găsită de comun cu europenii. ”Noi am spus că accepătm această variantă, care este o continuitate a AIE2, care prevedea că funcția de speaker să aparțină PL. Noi nu pretindem la funcția de președinte al Parlamentului. De fapt ei (n.red.PLDM și PD) le-au spus ”nu” reprezentanților europeni. Azi ne-am întâlnit dimineață și ni se spune că PD nu-i de acord cu ceea ce ține de președinte și ce ține de procurorul general și ca Ministerul Transporturilor să aparțină PL”, mai declară Mihai Ghimpu.

În același timp, Ghimpu dă asigurări că PL a făcut tot posibilul pentru ca o alianță între cele trei partide să existe.

”Noi putem ceda în continuare, dar atunci când vedem că acea pârghie sau funcție vine să rezolve problemele cetățenilor, nu problemele cuiva. Nu poate exista un Parlament dacă nu există majoritatea parlamentară. Alianță nu vor face cu comuniștii, dar vor vota, va fi o guvernare tacită, după cum s-a văzut și astăzi. PLDM va spune peste o săptămână că noi cu PL nu putem să facem majoritatea parlamentară și s-ar putea să meragă la o guvernare tacită cu comuniștii. PD-ul asta vrea: guvernare cu comuniștii. Noi, însă, ne dorim o guvernare fără comuniști”, a mai declarat Mihai Ghimpu.

Realitatea.md amintește că la ședința de astăzi a Parlamentului, PLDM și PD au votat împreună cu PCRM pentru ca reuniunea să fie amânată și să continue mâine. În ordinea de zi figura problema alegerii speakerului, vicepreședinților Parlamentului, formarea Biroului permanent al Legislativului și formarea comisiilor permanente.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7760 0.0000%
USD USD 18.0446 0.0000%
RUB RUB 0.2313 0.0000%
RON RON 4.0914 0.0000%
UAH UAH 0.6405 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile