Logo Realitatea.md

Google a concediat zeci de persoane, inclusiv 13 directori, pentru acuzaţii de hărţuire sexuală

26 Octombrie 2018, 11:46 // Tech

Google a anunţat că au fost concediaţi 48 de angajaţi, inclusiv 13 directori, acuzaţi de hărţuire sexuală, în ultimii doi ani şi a subliniat că se adoptă măsuri din ce în ce mai stricte în ceea ce priveşte comportamentele nepotrivite. 

Foto simbol: Daily Cambridge

Declaraţia a fost făcută în contextul în care publicaţia americană The New York Times a scris că unul dintre foştii şefi ai Google, creatorul sistemului de operare Android, Andy Rubin, a primit compensaţii financiare de 90 de milioane de dolari pentru a pleca din companie, după ce a fost acuzat de comportament nepotrivit. Publicaţia americană a mai scris că Google a acoperit şi alte acuzaţii de hărţuire sexuală.

Contactată de mai mulţi reprezentanţi media, Google a dat publicităţii un e-mail trimis angajaţilor de Sundar Pichai, CEO al companiei, în care se arată că, în ultimii doi ani, 48 de persoane au fost concediate în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, inclusiv 13 directori, şi niciuna dintre ele nu a primit "un pachet de compensaţii financiare la plecare".

Pichai a adăugat că "i-a fost dificil să citească" despre acuzaţiile la adresa lui Rubin şi a altora, dar nu a confirmat direct informaţiile din articolul The New York Times.

"Suntem al naibii de serioşi în ceea ce priveşte furnizarea unui mediu de lucru sigur", a mai spus Pichai, adăugând că toate acuzaţiile privind comportamentele nepotrivite sunt investigate cu atenţie, pentru a se acţiona în consecinţă.

Sam Singer, purtător de cuvânt al lui Rubin, a respins acuzaţiile de comportament nepotrivit, explicând că acesta a plecat de bună voie de la Google, pentru că a lansat compania Playground.

Sistemul de operare Android, pe care Google îl pune gratuit la dispoziţia producătorilor de dispozitive mobile, este instalat pe aproximativ 85% dintre telefoanele inteligente.

The New York Times a citat documente depuse în instanţă şi interviuri care ar sugera că Rubin a fost unul dintre trei directori pe care Google i-a acoperit în ultima decadă, după acuzaţii de comportament sexual nepotrivit.

The Times a citat doi oficiali Google, sub protecţia anonimatului, care au declarat că Larry Page, la momentul respectiv CEO al companiei, i-a cerut lui Rubin să demisioneze după ce o femeie l-a acuzat de hărţuire sexuală, în 2013.

În urma unei anchete interne, s-a stabilit că acuzaţiile femeii erau credibile, potrivit The Times.

Sursa: Mediafax

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5735 0.9662%
USD USD 17.1194 0.0649%
RUB RUB 0.2610 0.8891%
RON RON 4.1943 0.9288%
UAH UAH 0.6167 0.2112%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile