Logo Realitatea.md

Grecia, interes sporit față de oportunitățile dezvoltării relațiilor comerciale cu agenții economici din Moldova

13 Martie 2018, 12:05 // Economie

Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova a participat la începutul acestei luni la misiunea economica din Grecia în orașul Salonic, unde s-au discutat oportunități de dezvoltare a cooperării economice dintre Republica Moldova și Grecia. În cadrul evenimentului au participat peste 60 de întreprinderi elene din diverse sectoare: energetic, farmaceutic, agricultură, transport, procesare, vitivinicol si turism. 

Foto: larazon.es

Potrivit MIEPO, Grecia a manifestat un interes sporit față de oportunitățile dezvoltării relațiilor comerciale cu agenții economici din țara noastră, precum și de lansarea unor proiecte investiționale în domeniul industriei, agriculturii și serviciilor.

Reprezentantul MIEPO, Irina Tolstousov, a făcut o prezentare amplă a climatului investițional în Republica Moldova, avantajele stabilirii relațiilor economice bilaterale și suportul pe care MIEPO îl va acorda la toate etapele atragerii investițiilor.

În urma acestei prezentări, agenţii economici din Grecia au depăşit etapa pur informativă de cunoaștere a Republicii Moldova și sunt gata să discute lansarea unor proiecte investiționale, fiind disponibili să facă o vizită la Chișinău pană la finele lunii martie.

Misiunea economică în Salonic a fost organizată cu suportul Institutului pentru Creștere Economică și Reformă Legală din SUA, care acordă sprijin pentru investițiile în Republica Moldova.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.3490%
USD USD 16.8093 0.1144%
RUB RUB 0.2538 1.2365%
RON RON 4.2341 0.3674%
UAH UAH 0.5991 0.2342%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile