Logo Realitatea.md

În atenția șoferilor! Permisele de conducere căpătate ilegal vor fi retrase, iar procedura de acumulare a actelor ar putea fi simplificată (VIDEO)

20 Februarie 2018, 12:39 // Societate

Problema permiselor de conducere a autovehicolelor căpătate ilegal urmează a fi rezolvată prin intermediul unor inițiative legislative. Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul ședinței Partidului Democrat. Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari. 

„Tot mai multe informații apar referitor la procedura prin care sunt eliberate permisele de conducere, felul în care sunt susținute acele examene. Tinerii se laudă că nu au trecut nici prin școli respective de șoferie. Este o temă sensibilă vizată inclusiv din străinătate, fiindcă cunoașteți foarte bine că avem un număr mare de cetățeni ai Republicii Moldova care sunt stabiliți în statele membre ale UE, sunt cei care călătoresc cu aceste permise de conducere și atunci siguranța în contextul dat este foarte importantă”, a declarat purtătorul de cuvânt al PD. 

Acesta a subliniat că în contextul acestei probleme au fost discutate, în cadrul ședinței, două inițiative legislative care urmează să elimine lacunele ce pot apărea în sistem.

„Vizează retragerea permiselor de conducere pentru cei care le-au dobândit într-o formă frauduloasă. Președintele Partidului Democrat a spus că va solicita MAI să vină cu o analiză atentă și fără abuzuri ca să vedem care este situația și de ce s-a ajuns la aceste criterii”, a menționat Gamurari.

Potrivit lui, a doua inițiativă legislativă reprezintă simplificarea procedurilor de acumulare a actelor care au fost depuse anterior.

„Este vorba de utilizarea posibilităților informaționale care le are Guvernul. Spre exemplu să nu fie prezentate copiile buletinelor de identitate sau a altor documente care sunt solicitate la eliberarea permisului de conducere. Astfel venim cu inițiativa de a ajuta cetățenii ce doresc să capete permis de conducere”, a conchis acesta.

Totodată, în cadrul briefingului a fost menționat faptul că urmează a fi introduse modificări în programul de examinare, proba scrisă și orală. 

 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6453 0.0000%
USD USD 17.2668 0.0000%
RUB RUB 0.2598 0.0000%
RON RON 4.2218 0.0000%
UAH UAH 0.6211 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile