Logo Realitatea.md

În Moldova a fost lansată „Cartea Albă a Turismului”. Gaburici: Este o revoluție în domeniu

14 Iunie 2018, 17:50 // Economie

„Lansarea Cărții Albe a Turismului este o revoluție în domeniul turismului. Apreciez ceea ce am făcut până acum și mulțumesc celor care s-au implicat în procesul de elaborare a acestei Cărți. Nu ne oprim doar la ceea ce e scris pe hârtie, urmează foarte mulți pași care trebuie întreprinși. Tot ce este scris în această Carte trebuie de pus în practică și asta înseamnă mult mai multă muncă decât până acum”, a afirmat ministrul Chiril Gaburici, la lansarea Cărții Albe pentru reforma cadrului normativ-regulatoriu al industriei turismului din Republica Moldova.

Studiul a fost elaborat la inițiativa Ministerului Economiei și Infrastructurii, în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Cartea Albă a fost elaborată în rezultatul consultărilor cu sectorul asociativ din industria națională a turismului și a fost consultată suplimentar cu autoritățile, organizațiile și asociațiile de profil, avizele cărora au fost luate în considerare la perfectarea versiunii finale. Principalele obiective stabilite sunt: dezvoltarea turismului receptor și intern; dezvoltarea turismului rural și a destinațiilor turistice; asigurarea calității serviciilor și protecția efectivă a consumatorilor; diversificarea produselor turistice și a activității excursioniste; ameliorarea calității instruirii și a forței de muncă în domeniul turismului, politici fiscale optime și reducerea evaziunilor; dezvoltarea parteneriatelor public-private în domeniu etc.

Cartea Albă conține recomandări pentru dezvoltarea turismului rural și a zonelor turistice naționale, pentru perfecționarea sistemului de evidență statistică în domeniul turismului, precum și recomandări privind structura instituțională în domeniul turismului, regimul juridic al agențiilor de turism și turoperatorilor. În conformitate cu Strategia de dezvoltare a turismului „Turism 2020" și recomandările din Cartea Albă a fost elaborată o foaie de parcurs în care sunt stabiliți termenii de implementare a recomandărilor, precum și instituțiile responsabile.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1865 0.0000%
USD USD 17.7719 0.0000%
RUB RUB 0.2786 0.0000%
RON RON 4.0068 0.0000%
UAH UAH 0.7293 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 feb, 06:40 //

Cum era poreclit Vlad Plahotniuc în interiorul Partidului Democrat după ce a părăsit țara (VIDEO)

20 feb, 14:56 //

(VIDEO) Cum PD și PSRM au trișat un vot în Parlament și ce spune Zinaida Greceanîi, când crede că nu o aude nimeni! Deputat: Au numărat 20 și 26 au spus!

29 ian, 14:00 //

LIVE! Curtea de Apel Chișinău: Examinarea recursului depus de administrația Penitenciarul nr.13 împotriva eliberării condiționate a ex-premierului Vlad Filat

17 feb, 14:14 //

Foto Simbol SURSE: Autoritățile din România au stabilit cauza decesului bebelușului deputatului Angel Agache

18 feb, 06:30 //

foto: facebook.com/s.sirbu Ruptura în PDM tot mai adâncă! Sîrbu regretă că noua conducere a partidului a mers la întâlnirea cu socialiștii și Dodon de la Parlament

04 feb, 13:33 //

Foto simbol Serviciul Hidrometeorologic și-a revizuit avertizarea de cod portocaliu de ninsori pentru întreg teritoriul țării

11 feb, 13:09 //

Soția liderului separatist Krasnoselski, cu cetățenie română. Cel puțin 4 instituții au fost sesizate!

03 feb, 10:34 //

Tragedie la Răzeni. O tânără mămică a fost lovită mortal de o mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar poliția este pe urmele lui

12 feb, 09:27 //

Îndemnul primului premier al RM către Dodon în contextul declarațiilor scandaloase ale lui Ciocoi: Dacă se pricepe în „tușonkă, să nu se bage...”

16 feb, 13:33 //

Foto Simbol Prima declarație a deputatului democrat, pentru presa română, referitor la tragicul incident produs în această dimineață