Logo Realitatea.md

În PREMIERĂ, Parlamentul a prezentat evaluarea ex-post de impact a unui act legislativ aprobat (video)

07 Noiembrie 2018, 16:27 // Actualitate

Parlamentul a prezentat în premieră Raportul de evaluare ex-post de impact a Legii privind protecția socială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți a fost prezentat, în cadrul unei ședinței extinse, organizată, astăzi, pe platforma Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Documentul a fost elaborat de un expert independent, iar la eveniment au participat deputați, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai organizațiilor neguvernamentale, specialiști în domeniul protecției drepturilor copilului, experți etc.

Președinta Comisiei, Valentina Buliga a menționat, în debutul ședinței, că la începutul acestui an, Biroul permanent al Parlamentului a aprobat Metodologia de evaluare ex-post privind implementarea actelor legislative. ”Comisia protecție socială, sănătate și familie și-a propus evaluarea, pe parcursul acestui an, a două legi - cea cu privire la protecția socială a copiilor aflați în situație de risc și cea pentru exercitarea profesiunii de medic. Astăzi, este prezentat raportul primei legi evaluate”, a precizat deputata.

Expertul independent Ina Soțchi a declarat că actul evaluat corespunde, în mare parte, cu cerințele înaintate față de un act legislativ și a fost coroborat cu cadrul normativ aferent. ”Cercetarea denotă că legislația privind protecția socială a copiilor este una complexă, dar care ar putea fi îmbunătățită și în acest scop au fost formulate recomandări. Acestea se referă atât la structura actului legislativ, cât și la abordarea instituțională sau managerială”, a spus experta. 

Potrivit raportoarei, scopul exercițiului a fost de a analiza procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi evidenţă a copiilor aflaţi în situaţie de risc. La fel, au fost analizate competențele autorităţilor şi structurilor responsabile de aplicarea procedurilor existente și dacă acestea dețin suficiente pârghii legale pentru înfăptuirea lor.

Potrivit ei,  se propune de a stabili în legislație obligația angajării specialistului pentru protecția drepturilor copilului cu finanțarea acestuia de la bugetul de stat. De asemenea, raportoarea recomandă instituirea unei proceduri judiciare noi privind examinarea cazurilor de autorizare a luării copilului din familie pe termen scurt, decăderea din drepturile părintești sau luarea copilului din familie. Această procedură ar presupune existența completelor specializate, instruite în domeniu, care vor examina în regim de urgență litigiile. O altă propunere este de a exclude obligația prezenței asistentului social comunitar, medicului de familie şi a ofiţerului de sector al poliţiei la procedura de luare imediată asiguratorie a copilului. La fel, se propune de a fi instituite sancțiuni administrative pentru luarea abuzivă și neîntemeiată a copilului din familie.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a apreciat evaluarea efectuată și a menționat că, într-adevăr, legislația în acest domeniu nu poate fi una rigidă, aceasta este îmbunătățită la necesitate. ”Susținem și vom promova angajarea specialistului pentru protecția drepturilor copilului în fiecare primărie, inclusiv vom insista pe finanțarea acestuia de la bugetul de stat”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici a vorbit despre proiectul planului național privind dezvoltarea și educația activității parentale, care a fost expediat spre avizare Ministerului Finanțelor.

Participanții la discuții au apreciat actul legislativ în vigoare și au menționat necesitatea respectării prevederilor legale. Totodată, aceștia urmează a inainta Comisiei parlamentare propuneri asupra recomandărilor formulate de expert.

Potrivit datelor din raportul preliminar, la sfârșitul anului 2017, în Republica Moldova se aflau la evidență 35 441 de copii separați de părinți, dintre care 30 320 de copii la care părinții/unicul părinte sunt plecați peste hotare, 1 079 de copii cărora li s-a stabilit statutul de copii rămași temporar fără ocrotire părintească, 3 749 de copii cărora li s-a stabilit statutul de copii rămași fără ocrotire părintească, 293 de copii luați de la părinți din cauza existenței pericolului iminent pentru viața sau sănătatea lor.

Evaluarea ex-post privind implementarea actelor legislative reprezintă unul din instrumentele de realizare a controlului parlamentar, o prioritate a Parlamentului. Până în acest an, Parlamentul nu a utilizat instrumentul de evaluare ex-post. Aceasta va permite analiza datelor despre cum a fost implementat actul legislativ, dacă au fost aprobate toate documentele necesare, care a fost impactul asupra societății și asupra unor domenii sau grupuri specifice, care sunt efectele economice, financiare, sociale, administrative etc., care au fost eventualele motive care au împiedicat implementarea actului legislativ.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.7969%
USD USD 17.0729 0.2537%
RUB RUB 0.2568 2.1480%
RON RON 4.1402 0.6956%
UAH UAH 0.6145 0.5893%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile