Logo Realitatea.md

În vizită la fabrica de panificație din orașul Taraclia. Premierul: O întreprindere cu produse de calitate înaltă…

20 Iulie 2018, 19:26 // Economie

Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat astăzi fabrica de panificație din orașul Taraclia - una din cele cinci fabrici ale întreprinderii „Milina”, care își desfășoară activitatea în Republica Moldova începând cu anul 2008. Întreprinderea are un venit anual de circa 10 milioane de euro, iar în anul precedent a creat peste 100 de noi locuri de muncă.  

Șeful Executivului a discutat cu angajații fabricii, interesându-se despre condițiile de muncă și mărimea salariilor. Angajații s-au arătat satisfăcuți de posibilitatea de a munci aici, acasă. Zilnic la fabrică sunt produse peste 75 tone de pâine și produse de panificație, care sunt comercializate în toate punctele comerciale din țară. 

”Îmi pare bine să văd aici, la Taraclia, o întreprindere cu produse de calitate înaltă și o rețea întinsă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Aceasta dovedește faptul că cel care este perseverent și muncitor reușește în Moldova”, a menționat premierul, precizând că acțiunile Guvernului vor fi orientate și în continuare pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea businessului. 

În Republica Moldova activează cinci fabrici de panificație „Milina” – la Comrat, Anenii Noi, Drochia și două la Taraclia. În total, întreprinderea are peste 350 de angajați.  

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5480 -0.5044%
USD USD 16.9702 0.0094%
RUB RUB 0.2588 -0.0772%
RON RON 4.1895 -0.4491%
UAH UAH 0.6052 -0.3786%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile