

Consiliul Județean din Galați a semnat declarația de unire simbolică a României cu Republica Moldova.
„Facem această declaraţie simbolică de unire acum, ca reperaţie morală pentru suferinţele îndurate de înaintaşii noştri, smulşi împotriva voinţei lor de la trupul patriei istorice şi o aşezăm ca piatră de temelie a viitorului copiilor noştri. Vrem să ne unim cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi, pentru ca fiii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor demn, în libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile ultimelor opt decenii nu le-au avut. Dacă declarația de unire de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre unirea deplină, când nu va mai fi graniță pe Prut și toți românii vor trăi uniți între granițele României, zidite de înaintașii noștri, consfințite prin actul Unirii de la 1918”, se menţionează în textul documentului semnat de consilierii judeţeni din Galaţi.
„Sper ca într-un viitor, poate nu îndepărtat, împreună cu fraţii noştri de peste Prut să fim în marea familie europeană”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, care a vorbit totodată şi despre dezvoltarea relaţiilor economice cu românii de peste Prut, scrie infoprut.ro.
Tot în şedinţa de vineri, consilierii judeţeni au votat două înţelegeri de cooperare cu Raioanele Cahul şi Hînceşti din Republica Moldova, în vederea accesării de fonduri transfrontaliere pentru investiţii în domenii precum sănătate şi cultură.
Realitatea.md remarcă faptul că tot mai multe municipii, județe și localități din România semnează în ultima perioadă declarația de unire. De menționat că până în prezent, în Republica Moldova, declarația de unire a fost semnată de peste 120 de localități.
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.0000% |
![]() |
USD | 17.4546 | 0.0000% |
![]() |
RUB | 0.2368 | 0.0000% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.0000% |
![]() |
UAH | 0.6257 | 0.0000% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni