Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

Întâlnirea G20 de la Bonn: Pregătirea ședinței Putin-Trump, NATO și Siria, pe ordinea zilei

17 Februarie 2017, 15:02 // În lume

În aceste zile la Bonn, Germania, are loc o întâlnire a miniștrilor de externe din țările G20. Pe ordinea zilei a evenimentului care a început ieri, 16 februarie, se află pregătirea unei întâlniri dintre Putin și Trump, subiectele NATO și războiul din Siria. Această întâlnire este organizată la câteva luni după marele eveniment anual - Summitul G20 care, în anul 2017, va avea loc în perioada 7-8 Iulie în Hamburg, Germania.

foto: newslocker.com

PREGĂTIREA ÎNTÂLNIRII PUTIN-TRUMP

Șeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov s-a întâlnit joi cu noul său omolog american Rex Tillerson, pentru prima oară, cu ocazia reuniunii G20 la Bonn, a anunţat purtătoarea de cuvânt a MAE-ului rus, Maria Zaharova.

Şi prima întâlnire dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cel american, Donald Trump, a fost deja convenită şi este în curs de pregătire, a anunţat şefa Consiliului Federaţiei Ruse, Valentina Matvienko.

Întâlnirea dintre Rex Tillerson şi Serghei Lavrov intervine într-un moment în care responsabilii ruşi sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de schimbarea de ton a lui Donald Trump, cunoscut ca apropiat de ruşi, în condiţiile în care aceştia speră la o ridicare rapidă a sancţiunilor economice şi la o încălzire a relaţiilor, scrie Bani.md.

CHINA-STATELE UNITE ALE AMERICII

Șefii diplomațiilor chineză, Wang Yi, și americană, Rex Tillerson, s-au întâlnit vineri în Germania, aceasta fiind prima întrevedere bilaterală de acest nivel de la alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, care intervine într-un context tensionat între cele două țări, scrie France Presse. Discuțiile vor fi axate pe teme care au declanșat tensiuni între Washington și Beijing, precum problema Taiwanului, insulele disputate din Marea Chinei de Sud sau comerțul.

Prezența ministrului de externe chinez la reuniunea G20 și întâlnirea acestuia cu omologul său american erau incerte din cauza diferendului dintre Beijing și Washington în legătură cu Taiwanul după alegerea lui Donald Trump. 

PROTESTE ANTI-G20

Proteste pașnice au început la Bonn, Germania, odată cu venirea miniștrilor de Externe la întâlnirea G20. Protestatarii scandează pentru solidaritate internațională, în contextul atentatelor ce au loc în întreaga lume.

  Realitatea TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.9869 -0.2419%
USD USD 19.2567 -0.4199%
RUB RUB 0.3392 -1.7096%
RON RON 4.6349 -0.2926%
UAH UAH 0.7254 -0.1102%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile