Logo Realitatea.md

Între mit și realitate. Ce salarii își doresc tinerii din țara noastră, la început de carieră (INFOGRAFIC)

07 Decembrie 2017, 12:23 // Economie

Aflându-se în căutarea unui loc de muncă, tinerii au mari așteptări de la viitorii angajatori în ceea ce privește salariul. Atunci când iau decizia de a se angaja, tinerii cred că salariul incipient va oscila în jurul cifrei de 5.000 de lei, deși sunt conștienți că, totuși, mai curând, oferta angajatorului va fi nu mai mare de 4000 de lei și sunt de părere că nu pot spera la 8000 de lei și mai mult, se menționează într-un studiu realizat de Magenta Consulting. 

Foto simbol

Așteptările salariale în funcție de mediul de trai al respondentului, MDL

Spre marea noastră mirare, tinerii din sate au așteptări mai mari față de salariul minim cu care ar fi de acord să înceapă – 5000 de lei, față de 4750 de lei în cazul tinerilor din orașe. Oare ar putea fi această tendință explicată de pregătirea tinerilor din sate să plece peste hotare în cazul în care nu au de lucru, în timp ce tinerii din orașe sunt mai dispuși să analizeze totuși oferta locală, chiar dacă nu li se pare atât de avantajoasă. Cu toate acestea, atât respondenții din mediul rural, cât și cei din mediul urban sunt de părere că oricum mai mult de 4000 nu li se va propune. Cu referire la salariul considerat ireal, în cazul tinerilor din orașe, limita este mai ridicată – 8000 de lei. 

Așteptările salariale în funcție de regiunea în care trăiește respondentul, MDL

Dacă sunteți o companie de la nord sau sud, se pare că munca tinerilor ar putea să vă coste mai puțin decât în cazul companiilor din regiunea centrală. Tinerii de la sud, în general, nu speră că vor putea primi mai mult decât 3500 de lei pe lună.

Așteptările salariale în funcție de sexul respondentului, MDL

Precum și putea fi de așteptat, sexul este un criteriu care contează în prognozarea așteptărilor salariale. Deci, tinerii de sex masculin sunt fie mai încrezători în propriile forțe, fie pornesc în estimările lor de la necesitățile de familie și, neapărat, de la propriile cunoștințe. Așadar, în timp ce fetele ar accepta un loc de muncă cu 4500 lei, băieții, totuși, ar prefera să primească un salariu de minimum 5000 de lei. 

Așteptările salariale în funcție de venitul gospodăriei respondentului, MDL

Se mai observă o tendință care putea fi așteptată – cu cât familia tânărului este mai avută, cu atât mai mari sunt ambițiile acestuia. Aceasta se remarcă îndeosebi la analiza întrebării despre salariul pe care tinerii cred că îl pot obține real și salariul pe care ei cred că nu îl vor putea avea la moment. 


Așteptările salariale în funcție de ocupația tânărului, MDL

Tinerii care abia învață sunt mai modești față de cerințele salariale și au așteptări mai mici față de oferta angajatorului, în timp ce acei care deja au început să lucreze, în general, au numit cifre mai mari, răspunzând la toate cele trei întrebări despre salariu.

Nivelul așteptărilor salariale în funcție de nivelul studiilor al respondentului, MDL

Se pare că tinerii care abia își fac studiile la școlile profesionale, precum și acei care învață la licee, au cele mai mici așteptări față de salarii. Absolvenții facultăților nu ar accepta salarii mai mici decât 5000 de lei. 

Așteptările salariale în funcție de domeniul în care au făcut/fac studii tinerii, MDL

Este interesant că cea mai mare discrepanță dintre salariul dorit și cel care li se pare posibil de obținut se remarcă în cazul tinerilor cu specialitățile ”arte”, ”medicină”, ”științe umaniste”, ”științe economice”, ”educație fizică”, ”agricultură”. Am putea oare concluziona că acești tineri deja de pe acum realizează că nu vor putea obține salariul dorit și au ales meseria luând în calcul acest factor? Sau realitatea s-a deschis pe parcursul studiilor, din discuțiile cu profesorii? 

Studiul a fost realizat pe un eșantion probabilistic stratificat multistadial pe 409 de respondenți, în perioada 9 - 18 iulie 2017. Rezultatele cercetării sunt reprezentative la nivel național în rândul populației de 18-25 de ani, cu o marjă de eroare de +/- 4.8%, la un nivel de încredere de 95%. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.2464 -0.7276%
USD USD 17.2471 -0.2712%
RUB RUB 0.2919 0.0000%
RON RON 4.3704 -0.7291%
UAH UAH 0.6328 -0.7373%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile