Logo Realitatea.md

Ion Chicu oferă detalii noi referitoare la partidul aflat în proces de constituire

08 Aprilie 2021, 10:36 // Politica

Ex-premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunțat recent că va lansa un partid alături de alți foști colegi din minister. Astfel, astăzi a făcut public primele detalii referitoare la direcțiile politice pe care se va axa activitatea programului Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, aflat în proces de constituire. „Elementul cheie al Programului este asigurarea dezvoltării țării noastre prin readucerea pe prim-planul vieții social-economice și politice a intelectualității, a celor mai valoroși oameni ai poporului nostru”, a menționat fostul premier.

Totodată, Ion Chicu declară că obiectivul major al activității noului partid ar fi asumarea unui rol semnificativ în schimbarea spre bine a situației din țară, dar și de a oferi un model de formare a partidului pe principii veritabile democratice.

„În acest context, pentru noi contează mult să stabilim o comunicare interactivă cu cetățenii țării pentru consultarea viziunilor echipei PDCM, privind soluționarea celor mai stringente probleme și dezvoltarea țării noastre”.

În acest sens, preambulul Programului a fost publicat pe o rețea de socializare.

Noi, echipa Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, vrem să consolidăm cetățenii din Republica Moldova în jurul unor obiective comune, unor deziderate care ne unesc, nu dezbină. Avem deplina convingere, că toate forțele politice din țară pot identifica aceste obiective și pot să-și conjuge eforturile și potențialul uman pentru a munci solidar întru atingerea acestora. Sarcina primordială a PDCM este consolidarea societății noastre în jurul obiectivului de integrare a Republicii Moldova, stat independent și suveran, în familia țărilor europene. Acest obiectiv este unul de natură existențială pentru țara noastră și trebuie să capete statut de idee națională!

PDCM este un partid politic de centru-dreapta, viziunile și obiectivele căruia sunt ancorate în determinarea noastră de a restabili statul de drept, ordinea si democrația - condiție indispensabilă pentru asigurarea autentică a libertăților si drepturilor omului, pentru implementarea politicilor economice liberale stimulatorii dezvoltării economice, pentru sporirea sustenabilității bugetar-fiscale a țării și, implicit, creșterea capacității de finanțare a domeniului social. Libertatea de opinie și exprimare este elementul fundamental al oricărei societăți dezvoltate și constituie pilonul activității PDCM, dar asigurarea acestor libertăți este posibilă doar în condițiile unui stat democratic puternic, care poate proteja libertățile democratice ale cetățenilor, atât în fața unor instituții publice, cât și în fața elementelor radicale din politicul moldovenesc. Asigurarea respectării drepturilor omului și funcționarea statului de drept este și condiția principală pentru a spera la perspectiva integrării europene a statului nostru, respectiv și prioritate esențială pentru PDCM.

Vezi și:


CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3706 0.2557%
USD USD 17.8774 -0.1095%
RUB RUB 0.2359 1.8566%
RON RON 4.3404 0.1847%
UAH UAH 0.6396 -0.1717%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile