Logo Realitatea.md

Își făceau avere pe sănătatea moldovenilor! Produse din carne alterată, vândute prin piețele din Chișinău și prin sate (VIDEO)

07 Decembrie 2017, 12:38 // Societate

În prag de sărbătorile de iarnă, atunci când moldovenii obișnuiesc să-și umple mesele, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că a fost anihilată activitatea unei grupări infracționale, care scotea pe piețele din Chișinău și în magazinele din zonele rurale produse, în special - mezeluri, din carne alterată.

Foto simbol

În concret, o cauză penală a fost pornită în luna mai 2017 pentru diminuarea și neachitarea impozitelor în proporții deosebit de mari, în cadrul căreia ulterior au fost identificate trei persoane cu vârste cuprinse între 30-54 de ani - agenți economici.

Aceștia gestionau două întreprinderi specializate în comercializarea mezelurilor pe piețele din Chișinău și magazinele din sate pe care le produceau fie din carne cumpărată de la producători autohtoni, fie de la cei de peste graniță.

Doar că marfa transportată în țară era introdusă prin regiunea transnistreană prin ocolirea punctelor vamale, nefiind achitate taxele necesare. Mai mult, aceasta era alterată.

În cadrul perchezițiilor demarate, au fost ridicate mezeluri expirate, înscrisuri de ciornă, unde erau menționate salariile neoficiale ale angajaților, dar și mijloace bănești în sumă de peste 7 milioane de lei.

Măsurile de investigație continuă întru identificarea tuturor celor implicați. Acum, Serviciul Fiscal urmează să calculeze taxele și impozitele care nu au fost achitate bugetului de stat, pentru a fi stabilit prejudiciul exact cauzat bugetului de stat. 

Operațiunea a fost demarată de Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu Secția Coordonarea Activității de Urmărire Penală a DP Chișinău și Centrul de medicină preventivă.

Citeste tot despre: fraude fiscale, grupare anihilată, IGP
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7342 -0.8298%
USD USD 16.6902 -0.4628%
RUB RUB 0.2958 0.2712%
RON RON 4.4489 -0.8226%
UAH UAH 0.6178 -1.3414%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
05 feb, 09:27 //

SCANDALOS! Radu spune că l-a prins pe Moldovanu ospătându-se la Spitalul nr. 1: „N-am văzut așa chef în viața mea”. Reacția șefului de la Sănătate (VIDEO)

13 feb, 09:26 //

UPDATE: Șapte persoane, reținute în total, după ce CNA și procurorii anticorupție „au răscolit” probe prin Primăria Capitalei (VIDEO)

02 feb, 15:00 //

Foto simbol: Deschide.md Cum se simte fostul „avocat-vedetă” Valerian Mânzat în închisoare și cum s-a adaptat la condiţii, după un an de detenţie

09 feb, 18:01 //

Interceptările AUDIO dintre medicii și agenții de vânzări de medicamente, reținuți azi de CNA! „Și «denghi», fa, 200 de lei?”

09 feb, 13:07 //

Foto simbol UPDATE: Se înțelegeau între ei, ca să scoată bani „negri”. 20 de angajați în domeniul sănătății riscă pușcărie!

15 feb, 11:40 //

LIVE! Declarația președintelui PCRM, Vladimir Voronin de la tribuna Parlamentului

03 feb, 15:16 //

Accident grav cu implicarea unui BMW, pe traseul Chișinău-Dubăsari: Un polițist, tamponat violent (FOTO)

19 feb, 22:20 //

Foto: Publika.md Femeia înjunghiată ieri în cartierul Telecentru era interpretă și model, iar soțul ei, care și-a pus capăt zilelor, era medic stomatolog

26 ian, 14:57 //

Foto simbol EXCLUSIV! Dezvăluiri incendiare despre ilegalitățile din Bălți: Dovezi cu implicarea lui Renato Usatîi la organizarea referendumului (VIDEO/AUDIO)

22 ian, 10:23 //

Foto: Facebook Jurnalista rusă, oprită pe Aeroportul din Chișinău, despre situația din R. Moldova: „Țara copiilor părăsiți!” (VIDEO)