Logo Realitatea.md

Italia vrea să-și concentreze contribuția la NATO în regiunea Mediteranei și cere ajutorul Alianței împotriva migrației

11 Iunie 2018, 16:03 // În lume

Italia vrea să îşi concentreze contribuţia în cadrul NATO pe regiunea Mediteranei, a declarat luni noul premier Giuseppe Conte, indicând spre o posibilă reducere a numărului de trupe în Afganistan şi alăturându-se apelurilor noilor autorităţi de la Roma către NATO, pentru a obţine un ajutor substanţial în lupta împotriva imigraţiei ilegale din nordul Africii, transmit dpa şi AFP.

„Credem că este natural ca ţara noastră să aibă un rol-cheie tot mai important în securitatea şi stabilitatea aşa-numitului flanc sudic al Alianţei. Italia a cerut ca şi NATO să fie mai concentrată în această regiune. Nu putem să nu avem o cooperare mai intensă între NATO şi Uniunea Europeană în Mediterana şi în alte părţi'', a afirmat Conte, după discuţiile avute luni, la Roma, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Premierul Conte a reluat astfel leitmotivul noii majorităţi guvernamentale populiste - formată din Mişcarea 5 Stele şi Liga - care consideră Mediterana drept „frontul sudic” al NATO şi migranţii un pericol potenţial din cauza riscurilor de infiltrare teroristă.

Duminică, ministrul de externe Enzo Moavero Milanesi a subliniat, într-un comunicat, „importanţa pentru Italia ca summitul NATO de la Bruxelles să reafirme abordarea unei securităţi de 360 de grade, fără a neglija stabilitatea flancului sudic de unde vin importante provocări pentru Alianţă, începând cu terorismul''. ''Angajamentul NATO în sud constituie o componentă esenţială a adaptării sale strategice'', a concluzionat Moavero Milanesi după o întâlnire cu Stoltenberg.

Luni, referindu-se la chestiunea „delicată şi complexă'' a relaţiilor NATO-Rusia, premierul italian Giuseppe Conte a declarat că a convenit cu Stoltenberg să fie menţinută „o abordare duală'', care îmbină „fermitatea în privinţa principiilor'' cu dialogul. Fără Rusia, „este foarte greu, dacă nu imposibil'' să fie rezolvate multe crize internaţionale, a comentat noul şef al guvernului italian.

Potrivit Ministerului Apărării de la Roma, Italia are desfăşuraţi în străinătate aproximativ 6.000 de militari, dintre care aproape 900 în misiunea NATO în Afganistan.

Răspunzând declaraţiilor lui Conte, Stoltenberg a afirmat: „Ceea ce facem este în interesul cetăţenilor Italiei. Aceasta include misiunea noastră în Afganistan''. El a evocat, de asemenea, contribuţiile statelor NATO la coaliţia împotriva Statului Islamic. De menționat că, Italia are circa 1.200 de militari în Irak şi Kuweit, majoritatea implicaţi în instruirea forţelor locale.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7153 0.9612%
USD USD 16.9368 0.0804%
RUB RUB 0.2685 1.1680%
RON RON 4.2231 1.0021%
UAH UAH 0.6455 0.2641%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile