Logo Realitatea.md

Iubirea care nu a durat mult... Un tânăr, bătut și jefuit în apartamentul unei fete din Capitală, după ce au făcut sex (VIDEO)

05 Noiembrie 2018, 21:00 // Societate

Un tânăr de 23 de ani a fost bătut, jefuit și șantajat de doi suspecți de 17 și 18 ani într-un apartament de pe bulevardul Grigore Vieru din capitală. Ultimii doi au fost reţinuţi de către ofiţerii de investigaţii ai Direcției de Poliție a mun. Chișinău, de comun cu polițiștii sectorului Rîșcani.

Embed:

În fapt, victima și-a făcut cunoștință pe una din rețelele de socializare cu o tânără. În noaptea cu pricina - 30 octombrie, ea l-a chemat acasă, unde au consumat băuturi alcoolice și au întreținut relații sexuale. Povestea de iubire nu a durat mult, căci după ce au împărțit patul, tânăra i-ar fi spus să-i achite pentru sex, iar el a refuzat, scrie Deschide.md.

„Ei s-au văzut în oraș, după care băiatul a fost invitat să meargă în ospeție la tânără, unde au continuat să consume băuturi alcoolice. După ce ar fi întreținut relații sexuale, între ei s-a iscat un conflict din motiv că fata i-ar fi zis să-i achite. Băiatul a refuzat, iar ea a chemat în ajutor doi amici de 17 și 18 ani, care l-au luat la pumni pe acesta. I-au sustras bunurile și i-au zis să mai aducă o sumă de bani pentru faptul că le-au supărat amica”, a explicat Vitalie Balan, șeful Secției Investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Rîșcani, pentru sursa citată.

Victima a fost agresată fizic, fiindu-i aplicate mai multe lovituri în regiunea capului și feței. În mod deschis, i-a fost sustras telefonul mobil de marcă Nokia și portmoneul cu acte de identitate.

Suspecții i-au cauzat un prejudiciu în sumă de 4.650 lei. Ulterior, a fost șantajat de aceleași persoane pentru a le transmite mijloace bănești în sumă de 2.500 lei.

În context, au fost iniţiate două cauze penale. Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 de ani.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5735 0.9662%
USD USD 17.1194 0.0649%
RUB RUB 0.2610 0.8891%
RON RON 4.1943 0.9288%
UAH UAH 0.6167 0.2112%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile