Logo Realitatea.md

Jurnaliștii, la protest! CSM a votat un regulament alternativ privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești (FOTO, VIDEO)

10 Octombrie 2017, 16:19 // Societate

Jurnaliștii au protestat în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), arătându-se indignați de decizia de a supune votului Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul instanțelor naționale.

Într-un final, membrii CSM au aprobat astăzi, 10 octombrie, un regulament doar că unul alternativ propus, anterior, de Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și nu proiectul Regulamentului elaborat de grupul de lucru al CSM și contestat de societatea civilă.

Cu toate acestea, jurnaliștii continuă să fie nemulțumiți, pentru că nu se cunosc exact diferențele dintre regulamentul inițial și cel alternativ.

Embed:

Amintim că peste 70 de instituții de presă, ONG-uri și jurnaliști, printre care se numără și echipa Realitatea.md, au făcut un apel către CSM în care și-au exprimat indignarea în legătură cu includerea pe ordinea de zi a ședinței CSM a noului Regulament cu privire la modul de publicare a hotărârilor judecătorești.

Aceasta pentru că proiectul prevedea anonimizarea în hotărârile judecătorești publicate pe portalul web al instanțelor judecătorești a identității persoanelor fizice, ceea ce presupunea închiderea accesului jurnaliștilor de a se informa și a face publice informații utile societății privind anumite dosare de rezonanță.

Cu o zi înainte de a fi aprobat un anumit regulament, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a solicitat ca CSM să amâne examinarea acestuia, pentru a putea fi supus unor dezbateri publice suplimentare.

De menționat că Regulamentul alternativ aprobat, care de altfel nu a fost propus dezbaterilor, prevede că hotărârile judecătorești să poată fi găsite după numele părților, însă păstrează un punct, potrivit căruia, informațiile despre lista cauzelor stabilite pentru judecare să fie radiate de pe portalul instanțelor naționale, după desfășurarea ședințelor de judecată.

Protestul jurnaliștilor a fost transmis LIVE de Realitatealive.md:

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5313 -0.7277%
USD USD 17.3972 -0.2900%
RUB RUB 0.3039 0.5625%
RON RON 4.4779 -0.5375%
UAH UAH 0.6543 -0.1526%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile