Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

Kilometri de rețele de gaze, construite inclusiv din banii persoanelor fizice, rămase fără proprietar! Soluția experților (VIDEO)

16 Iunie 2017, 12:09 // Economie

Mii de kilometri de rețele de distribuție a gazelor în Moldova, construite inclusiv din banii persoanelor fizice și a Autorităților Publice Locale, rămân fără proprietar deja de peste un deceniu. La începutul anilor 2000, când s-a dat start construcției acestor rețele, banii de la cetățeni au fost colectați neorganizat, iar listele contribuabililor au fost scrise în caiete sau chiar pe foi, astfel încât, în prezent, o mulțime de cetățeni care au contribuit financiar la construcția acestor rețele, nu au dovada investiției. Subiectul a fost abordat de către specialiști de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în cadrul unei conferințe de presă. 

Foto simbol

Experții spun că au realizat un studiu în această privință și le recomandă autorităților de stat o foaie de parcurs pentru rezolvarea acestei probleme, cu o vechime de circa 15 ani.

„În prezent nu este clară situația în privința modului în care este gestionată rețeaua națională de distribuție a gazelor. Va fi dificil pentru toți cetățenii care vor trebui să demonstreze că au investit bani în aceste rețele. Situația la nivel național este și mai gravă, or, în prezent noi nu cunoaștem o parte din patrimoniul pe care îl avem, sunt sectoare întregi în țară care sunt în afara evidenței și a evaluării”, susține Viorel Furdui, director executiv al Congresului Administrației Locale din Moldova.

Sergiu Gaibu, reprezentant al Expert-Grup, spune că o soluție propusă de echipa de specialiști din care a făcut parte la realizarea studiului, este crearea unei singure entități, care să ia la bilanț toate rețelele de distribuție a gazelor și să apere interesele investitorilor, printre care APL-urile și persoanele fizice, care trebuie să primească dividente în urma investițiilor făcute acum 15 ani.

„Ar trebui ca distribuitorul să fie separat de furnizor și transportator. Să fie un distribuitor național, iar toate rețelele de pe teritoriul Republicii Moldova, trebuie să fie evaluate. Când toate vor fi contabilizate, se va constitui o singură companie care va prelua la bilanț aceste rețele și va reprezenta interesele cetățenilor”, a spus Sergiu Gaibu.

„Cetățenii și APL-urile vor avea drepturi depline asupra rețelelor, ei vor fi proprietari, iar aceasta ar putea reprezenta o sursă suplimentară de venit pentru APL-uri și cetățeni, ei vor putea influența politica distribuitorului de gaze”, spune expertul.

Potrivit reprezentanților Expert-Grup, peste 5500 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor au fost construite din banii Autorităților Publice Locale, peste 5000 km reprezintă investițiile persoanelor fizice, construcția a circa 1000 km a fost finanțată de agenții economici, iar la aproximativ 1000 de kilometri de rețele nu se cunosc în prezent proprietarii.

  Realitatea TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.8665 -0.5035%
USD USD 18.1307 -0.0794%
RUB RUB 0.3070 0.0652%
RON RON 4.5722 -0.6043%
UAH UAH 0.6996 -0.0286%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile