Logo Realitatea.md

Lacrimile guvernării, bucuria lui Dodon! A semnat decretul de demisie al lui Tănase: „Ar fi bine să-și dea demisia deja tot Guvernul” (DOC)

13 Martie 2018, 16:29 // Politica

Președintele Igor Dodon a semnat astăzi decretul de demisie al lui Alexandru Tănase din funcția de ministru al Justiției. Acesta s-a arătat încântat de faptul că „de acum, la guvernare e cu un unionist mai puțin”. 

Totodată, Dodon a menționat într-o postare pe rețele de socializare că aceasta este a 16-a demisie din Guvernul Filip pe care a semnat-o. 

„ Și ar fi bine să-și dea demisia deja tot Guvernul, în frunte cu premierul Filip, ca să putem organiza alegeri anticipate împreună cu cele din Chișinău și Bălți, așa cum doresc majoritatea cetățenilor. Și vom economisi și zeci de milioane de lei”, a subliniat șeful statului.

Acesta s-a arătat pregătit de a trimite „în afara Guvernului și în afara politicii pe toți membrii guvernării eurounioniste. Și pe unioniștii declarați de acolo, și pe cei camuflați”.

„Oricum, mai devreme sau mai târziu anume așa va fi. Până la alegerile parlamentare sau imediat după, ei vor pleca. Și va veni o altă guvernare, socială și pro-Moldova”, a declarat Igor Dodon. 

Realitatea.md amintește că pe 11 martie, ministrul Justiției, Alexandru Tănase, și-a anunțat demisia. Asta după ce în presă a apărut o presupusă interceptare telefonică dintre Tănase și Platon. Astfel, ministrul a menționat că nu a preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală. Anunțul a fost făcut prin intermediul rețelelor de socializare. 

De menționat că Victoria Iftodi, magistrată la Curtea Constituțională, a fost propusă la funcția de Ministru al Justiției, după demisia lui Alexandru Tănase. Anunțul a fost făcut de către liderul PD, Vlad Plahotniuc, în cadrul briefing-ului formațiunii din 13 martie 2018. 

Premierul Pavel Filip regretă faptul că Alexandru Tănase și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Justiției, însă respectă această decizie. Prim-ministrul a declarat că Alexandru Tănase este un bun profesionist și i-a mulțumit pentru activitatea sa în cadrul Executivului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5276 0.3711%
USD USD 16.9232 0.4720%
RUB RUB 0.2654 0.9125%
RON RON 4.1812 0.3071%
UAH UAH 0.6438 1.0675%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile