Logo Realitatea.md

Lacul Orhei, tot mai aproape de inaugurare. Lucrările de reabilitare sunt pe ultima sută de metri (FOTO)

16 Iunie 2017, 11:23 // Societate

Lacul Orhei s-a transformat într-un adevărat șantier de construcții, unde se lucrează concomitent pe mai multe sectoare. Potrivit unei dispoziții a Primarului de Orhei, Ilan Șor, (transmisă prin intermediul avocaților), proiectul de importanță strategică pentru orheieni urmează a fi dat în exploatare la începutul lunii iulie, motiv pentru care, la solicitarea primarului, aici, sunt desfășurate lucrări de reconstrucţie pe scară largă, astfel încât orheienii să poată să se bucure pe deplin de plajă complet reînnoită şi de zonă de agrement modernă.

Foto: orhei.md

Lucrările de amenajare și reconstrucție sunt efectuate simultan pe mai multe segmente, fiind antrenate zeci de unităţi tehnice şi  peste 50 de muncitori, care lucrează în sistem de ture.

În prezent, sunt desfăşurate lucrări de curăţare şi amenajare cu nisip a celor două plaje. Totodată, muncitorii efectuează lucrări de pavare a peretelui de sprijin, al barajului și zonelor adiacente.  

Zona lacului şi aleile adiacente au fost iluminate în totalitate, fiind instalate în acest sens, peste 30 de led-uri moderne.

La reamenajarea şi reconstrucţia proiectului sunt utilizate materiale de construcții de cea mai înaltă calitate, peste 900 de tone de nisip alb, peste 6 mii de metri pătrați de pavaj și piatră decorativă, peste 10 tone de metal, care este folosit la consolidarea și repararea componentelor hidraulice.

Potrivit proiectului, lacul Orhei va dispune de două plaje special amenjate cu şezlonguri, bănci, apeduct şi duş, aici în prezent, muncitorii lucrează la turnarea nisipului.

Mai mult, special pentru iubitorii de fotbal şi volei vor fi construite terenuri sportive moderne.

Totodată, şi cei mici vor beneficia de o zonă sigură şi amenajată. Astfel, zona de agrement a lacului se va transforma într-un parc de distracţii pentru copii, unde vor fi amplasate terenuri de joacă, trambuline, tobogane şi alte distracții.

Proiectul mai prevede reconstrucţia căilor de acces către lac, precum şi amenajarea unei parcări auto cu o capacitate de circa 50 de automobile.

Imediat după finisarea lucrărilor de construcţie, zona lacului va fi amenajată cu flori şi arbuşti.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Orhei, acest proiect va deveni un obiect strategic de importanţă majoră pentru orheieni.

Reconstrucţia şi amenajarea lacului Orhei face parte din programul de acţiuni privind dezvoltarea infrastructurii a oraşului, promovat de Primarul Ilan Şor. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5096 -1.3217%
USD USD 17.4900 -0.7361%
RUB RUB 0.2942 -0.8092%
RON RON 4.4047 -1.6259%
UAH UAH 0.6603 -0.7217%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile