Logo Realitatea.md

Locuitorii transnistreni sunt obligați să predea benevol armele și munițiile pe care le dețin: „Vor fi eliberați de răspundere penală”

11 Ianuarie 2018, 12:57 // Societate

Locuitorii regiunii transnistrene sunt obligați să predea benevol arma și munițiile. În caz contrar aceștia vor fi trași la răspundere penală. Decizia a fost luată după ce mass-media rusească a difuzat știrea precum că un locuitor al Sankt-Petersburgului a predat poliției armele, grenadele și munițiile pe care le-a păstrat de la războiul moldo-transnistrean din 1992.

Foto: forum.guns.ru

Potrivit presei din regiune, care susține că „în urma războiului moldovenesc împotriva Transnistriei locuitorii au rămas încărcați cu arme”, munițiile și armamentul este regulat predat poliției. Totodată, așa-numitul minister al afacerilor interne din nerecunoscuta regiune subliniază că, în cazul predării voluntare a armelor, cetățenii sunt eliberați de răspundere penală.

De menționat că numai în anul trecut au fost înregistrate circa 100 de cazuri privind predarea voluntară a munițiilor, în special cartușe.

Comisiile de control transnistrene cere locuitorilor regiunii să predea în mod voluntar arme, muniții, explozivi și alte obiecte interzise care le păstrează acasă, din motiv că păstrarea acestora este ilegală.

Timp de 25 de ani, în regiunea transnistreană au fost confiscate 50 de mitraliere, 1.188 de grenade F-1, mai mult de 150 de mii de cartușe și alte arme și muniții.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6333 0.1699%
USD USD 16.7050 0.4981%
RUB RUB 0.2685 0.1119%
RON RON 4.2473 0.3663%
UAH UAH 0.6409 0.9132%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile