Logo Realitatea.md

Lovitură sub centură pentru socialiști! Un deputat PSRM trece la Pro Moldova. PSRM-PD rămâne cu 49 de voturi

30 Iunie 2020, 09:37 // Politica

Deputatul Ștefan Gațcan, ales în Parlament în urma alegerilor parlamentare noi din 15 martie curent, în circumscripția electorală uninominală nr. 38 Hâncești, a anunțat acum câteva minute că părăsește fracțiunea parlamentară a PSRM și aderă la grupul parlamentar Pro Moldova. Acesta este primul deputat socialist care își părăsește fracțiunea, în condițiile în care, până acum, doar Partidul Democrat pierduse deputații.

Adresându-se către alegătorii săi din Hâncești, Ștefan Gațcan a menționat că este medic de profesie și „toată viața” a luptat „pentru sănătatea pacienților, mamelor și copiilor”.

„Mai bine de 3 luni sunt deputat în Parlament. Nu am fost niciodată și nici nu sunt membru de partid, dar am acceptat această provocare cu o mare dorință de a pune umărul, cu modesta mea experiență, la dezvoltarea Republicii Moldova și sectorului sănătății.

Așteptările mele personale, dar și ale întregii societăți au fost foarte mari.

Cu regret, în aceste câteva luni de parlamentar al majorității parlamentare, în plină pandemie și criză fără precedent în sistemul medical, constat o lipsă totală de progres și de măsuri eficiente pentru salvarea sistemului medical și regret că vocile multor specialiști veritabili nu sunt auzite. Am ajuns să-mi fie rușine să privesc în ochi colegilor mei de breaslă. Dar nu pentru asta am venit eu în Parlament”, a menționat Gațcan în adresarea sa plasată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Gațcan, echipa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a avut „o șansă unică” de a rezolva problemele oamenilor și a salva țara din criza în care s-a pomenit, dar, din păcate, „luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 m-au determinat să mă detașez de aceste acțiuni care depășesc interesele cetățenilor și ale statului”.

„Cu tot respectul față de colegii din fracțiunea PSRM din Parlament, dar alegătorii circumscripției electorale Hîncești nu pentru asta mi-au acordat vot de încredere. Alegătorii din Hîncești au așteptări că vom avea curaj și vom lupta doar pentru interesul țării și a cetățenilor, dar nu pentru rating politic”, a mai scris el.

Ștefan Gațcan susține că nu vrea să-și dezamăgească alegătorii, iar promisiunile care le-a făcut în campanie nu le va putea realiza alături de echipa PSRM din Parlament. „În schimb, sunt profund impresionat de curajul, abnegația și forța cu care noul partid politic „PRO MOLODOVA” se luptă pentru interesele cetățenilor și țării, iar ultimele acțiuni și inițiative, în special, din domeniul social, mă reprezintă pe deplin”.

Astfel, Declar că părăsesc fracțiunea PSRM din Parlament și mă alătur grupului parlamentar „PRO MOLDOVA”.

Sunt conștient de toată mizeria, atacurile, falsurile și minciunile care nu vor ezita să curgă la adresa mea, dar rămîn ferm pe poziții, nu voi ceda presiunilor și amenințărilor, voi rămîne fidel convingerilor mele, voi fi fidel alegătorilor din circumscripția Hîncești iar alături de așa o echipă profesionistă precum este PRO MOLDOVA, sunt sigur că vom putea realiza fapte bune pentru Moldova!”, a conchis Gațcan.

Depuatul Sergiu Sîrbu, secretar al grupului parlamentar Pro Moldova, i-a urat colegului său „bun venit în echipă”.

Amintim că anterior președintele Igor Dodon se arăta convins că deputații socialiști nu-și vor părăsi fracțiunea. „De la socialiști eu îs ferm convins că n-o să se ducă. Eu sunt ferm convins că echipa-i consolidată, pentru că nu există nicio variantă în actualul Parlament ca cineva să facă ceva fără socialiști, fără președinte și fără speaker. Și eu cred că colegii socialiști înțeleg”, spunea atunci șeful statului.

În prezent, coaliția de guvernare PDM-PSRM are 49 de deputați.

Vedeți și: Igor Dodon se arată pregătit de orice scenariu politic! „Dacă îs gata să facă coaliție Sandu-Candu-Plaha-Șor, lasă-i s-o facă, dar se duc la fund”

Explicația halucinantă a deputatului socialist Ștefan Gațcan după ce a distribuit o știre falsă despre COVID-19

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 0.0000%
USD USD 17.1929 0.0000%
RUB RUB 0.2429 0.0000%
RON RON 4.0207 0.0000%
UAH UAH 0.6382 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile