Logo Realitatea.md

Mai mult de jumătate de MILION de utilizatori accesează internet de pe mobil! Ce venituri au adus celor trei companii

25 August 2017, 13:08 // Tech

Tot mai mulți utilizatori accesează internet de pe telefoanele mobile. În prima jumătate a anului 2017, numărul utilizatorilor care au accesat Internetul mobil în baza tehnologiei 4G, a sporit, față de finalul anului 2016, cu 33,7% și a atins cifra de 503,9 mii. Majoritatea absolută dintre aceștia - 442,9 mii - a navigat pe Internet prin intermediul telefoanelor inteligente, iar peste 61 mii - în baza accesului dedicat (prin modemuri/carduri/ USB). 

Foto: yoda.ro

În aceeași perioadă, numărul total al utilizatorilor de Internet mobil în bandă largă (în baza tehnologiilor 3G, 4G și prin acces dedicat) a crescut cu 12,3% și a însumat peste 2 mil. 126,9 mii., arată datele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) despre evoluția acestei piețe în primul semestru al anului 2017.

Potrivit datelor statistice prezentate ANRCETI de către cei trei furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom - Unite), numărul utilizatorilor care au accesat Internetul în baza tehnologiei 3G (prin telefon și prin acces dedicat) a crescut cu 7% și a totalizat 1 mil. 622 mii, iar numărul total al utilizatorilor de Internet mobil prin acces dedicat (prin modemuri/carduri/ USB) a sporit cu 2% și a însumat peste 309,9 mii. În consecință rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet mobil în bandă largă, raportată la 100 de locuitori ai republicii, a crescut cu 6,6 puncte procentuale și s-a ridicat la circa 60%.

În șase luni ale anului 2017, utilizatorii de Internet mobil în bandă largă au generat un volum total de trafic de peste 31 mil. 102,5 mii GB, cu circa 25 la sută mai mult decât în perioada analogică a anului 2016. Cea mai mare rată de creștere a traficului – de peste 75% - a fost înregistrată de   utilizatorii care au navigat pe Internet prin intermediul telefoanelor inteligente, generând un volum de trafic de 9 mil. 695,4 mii GB. În același timp, traficul generat de utilizatorii de Internet mobil prin acces dedicat a sporit cu 10,4% și a însumat peste 21 mil. 407 mii GB. Un utilizator care a accesat Internetul mobil de la telefonul inteligent a generat în medie un trafic lunar de 979,4 MB, cu 55% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2016, iar un utilizator de Internet în baza accesului dedicat – un trafic lunar de 11,7 GB, în creștere cu 8% față de primul semestru al  anului trecut.

Urmare a creșterii numărului de utilizatori și a traficului generat de aceștia volumul total al vânzărilor de servicii de acces la Internet mobil în bandă largă a sporit, față de primul semestru al anului 2016, cu 29,2% și a însumat peste 422,6 mil. lei. Vânzările Moldcell au crescut cu 35,4% şi au alcătuit circa 117,2 mil. lei, iar vânzările Orange Moldova – cu 34,2% şi au însumat 257,2 mil. lei. În același timp, vânzările realizate de Moldtelecom s-au micșorat cu 1,4% şi au constituit circa 48,3 mil. lei. În consecință, venitul mediu lunar (ARPU) per utilizator de Internet mobil în bandă largă a crescut cu 27,9% și a alcătuit 27,5 lei, iar ARPU per utilizator de Internet mobil prin acces dedicat practic a rămas la nivelul anului 2016 – de 77,3 lei.   

La finele primului semestru al anului 2017, cotele de piaţă ale celor trei furnizori de servicii de acces la Internet mobil în bandă largă, în funcţie de venituri,  nu au suportat schimbări semnificative. Orange Moldova deţinea o cotă de piață de 60,9%, Moldcell – de 27,7% şi Moldtelecom – de 11,4%.

ANRCETI precizează că serviciile 4G au fost lansate în noiembrie 2012. Tehnologia 4G asigură viteze sporite de transfer al datelor de până la 300 Mbps. La începutul anului 2017, ratele de acoperire cu servicii 4G a teritoriului și a populației Republicii Moldova era de 94% și, respectiv, de 97%. 

                                                                                                                 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7556 0.0000%
USD USD 17.6425 0.0000%
RUB RUB 0.2942 0.0000%
RON RON 4.4747 0.0000%
UAH UAH 0.6663 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile