Logo Realitatea.md

Mai multe probleme de actualitate privind relațiile moldo-transnistrene vor fi discutate în cadrul formatului 5+2 la Roma

17 Mai 2018, 17:27 // Politica

Reuniunea oficială în formatul de negocieri 5+2 în procesul de reglementare transnistreană va avea loc în perioada 29-30 mai curent, la Roma, Italia. Mersul pregătirilor pentru reuniune a fost discutat joi, 17 mai, la întrevederea vicepremierului pentru reintegrare, Cristina Lesnic, cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Michael Scanlan.

Foto: novostipmr

Într-un comunicat de presă remis de Biroul politici de reintegrare, se menționează că părțile au specificat importanța asigurării unei continuități în cadrul negocierilor și livrarea unor rezultate concrete în procesul de implementare a deciziilor protocolare semnate de către Chișinău și Tiraspol în noiembrie 2017 și aprilie 2018, scrie IPN.

Părțile au trecut în revistă progresele înregistrate pe dosarele școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, apostilării diplomelor de studii emise de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol, terenurilor agricole din raionul Dubăsari, asigurării liberei circulații pe podul dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc, organizării interacțiunii în sfera comunicațiilor electronice și cel al autovehiculelor cu plăci din stânga Nistrului.

De asemenea, a fost discutată și situația din perimetrul Zonei de Securitate, punctându-se necesitatea respectării angajamentelor asumate anterior, inclusiv în partea ce ține de restabilirea infrastructurii podului dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc și facilitarea circulației libere pe acesta.

 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7119 0.0000%
USD USD 16.8184 0.0000%
RUB RUB 0.2743 0.0000%
RON RON 4.2607 0.0000%
UAH UAH 0.6438 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile