Logo Realitatea.md

Mai mulți oficiali europeni susțin că nave ruse au aprovizionat cu petrol Coreea de Nord în ultimele două luni, încălcând astfel rezoluțiile ONU

30 Decembrie 2017, 12:38 // În lume

Nave ruse au aprovizionat cu petrol Coreea de Nord de cel puţin trei ori în ultimele luni, afirmă oficiali de rang înalt din cadrul serviciilor secrete europene citaţi de site-ul agenţiei Reuters. 

Transferurile de petrol din nave ruse în ambarcaţiuni nord-coreene au avut loc în octombrie şi noiembrie. Aprovizionarea Coreei de Nord cu petrol din Rusia constituie o încălcare a rezoluţiilor Naţiunilor Unite, afirmă oficialii citaţi.

"Nave ruse au efectuat transferuri de produse petroliere spre vase nord-coreene de mai multe ori, încălcând rezoluţiile ONU", a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul serviciilor secrete vest-europene.

Un alt oficial a confirmat existenţa transporturilor, explicând însă că nu există dovezi că statul rus ar fi implicat în aceste activităţi. "Nu există dovezi că aceste activităţi ar fi susţinute de statul rus, dar aceste nave le oferă resurse vitale nord-coreenilor", a precizat el.

Cei doi oficiali au explicat că aceste concluzii au fost stabilite pe baza datelor privind transportul maritim şi a vizionării imaginilor obţinute prin satelit. Traficul ilegal cu petrol se desfăşoară din porturi situate în Extremul Orient rus.

În urmă cu câteva zile, surse citate de un cotidian sud-coreean au declarat că nave chineze au transferat petrol Coreei de Nord. În acest context, preşedintele SUA, Donald Trump, s-a declarat "dezamăgit" de activităţile Chinei. Beijingul a respins vehement acuzaţiile, catalogându-le lipsite de fundament”

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6067 -0.4903%
USD USD 16.9747 -0.0853%
RUB RUB 0.2589 0.0386%
RON RON 4.2017 -0.4737%
UAH UAH 0.6081 0.0823%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile