Logo Realitatea.md

Mai mulți turiști străini, în Moldova, dar mai puțini turiști moldoveni, peste hotare, în prima jumătate a anului 2017

11 August 2017, 16:59 // Societate

Numărul turiștilor străini, veniți în Republica Moldova în prima jumătate a anului 2017, a crescut, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar a scăzut numărul turiștilor moldoveni, plecați peste hotare în această perioadă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

Foto: iasitvlife.ro

Astfel, potrivit BNS, în total, în prima jumătate a acestui an, numărul de traversări ale frontierei de către cetățenii străini, la intrarea în țară a fost de 1,7 milioane de persoane, în creștere cu 6,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Cei mai mulți cetățeni străini, care au traversat frontiera de stat, sunt din România: 55,7%, apoi din Ucraina: 27,4% și din Federația Rusă: 8,0%.

Aproximativ câte un procent dintre toți cetățenii străini, veniți în Republica Moldova, sunt din Bulgaria, Italia, Turcia, Israel, Germania. Cei mai puțini turiști sunt din Statele Unite ale Americii (0,6%), Polonia, Portugalia și Belarus (câte 0,3%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Franța (câte 0,2%).

Circa 81 % dintre cetățenii străini veniți la noi în țară au preferat să călătorească cu mijloace de transport auto, 17% - cu transport aerian și doar 1,6%, cu transport feroviar.

În același timp, în prima jumătate a anului 2017, numărul de traversări ale frontierei de stat de către cetățenii Republicii Moldova, la ieșirea din țară a constituit 2,5 mln sau cu 4,3 % mai puțin, decât în perioada similară din anul 2016.

Mijloacele de transport auto au fost cele mai des utilizate pentru plecările în străinătate de către cetățenilor Republicii Moldova: 86,3% din numărul total de traversări.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.7843 0.1383%
USD USD 17.6197 -0.1292%
RUB RUB 0.2966 0.8158%
RON RON 4.4775 0.0626%
UAH UAH 0.6651 -0.1801%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile