Logo Realitatea.md

Medicii de la Spitalul Republican din Chișinău au făcut un transplant de ficat integru de la un donator aflat în moarte clinică

23 Decembrie 2016, 16:47 // Societate

Încă o premieră medicală în Republica Moldova. Medicii de la Spitalul Republican au efectuat un transplant de hepatic ortotopic cu un ficat integru de la donator viu, aflat în moarte cerebrală la un pacient diagnosticat cu insuficiență hepatică acută. Operaţia a avut loc la data de 15 decembrie și a fost condusă de profesorul universitar Adrian Hotineanu.

Foto: scr.md

„De obicei, şansele pancienților, care suferă de insuficiență hepatică acută, de a fi salvați sunt mici. Cu atât mai mult, atunci când un ficat compatibil de la un donator poate apărea  odată la 1-2 ani, dar starea pacientului se agravează cu fiecare oră, doar o minune a vieții îți poate oferi singura șansă de a fi vindecat. Anume această minune s-a întâmplat cu un bărbat de 36 de ani. Acesta a fost spitalizat în SCR în Secția de Reanimare în stare extrem de gravă, determinată de Hepatită toxică, insuficiență hepatică acută cu o dinamică negativă la fiecare oră. În momentul când pacientul se zbătea între viață și moarte s-a stins din viață o altă persoană la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Fiind în moarte cerebrală, rudele au acceptat să doneze organele ei, pentru a prelungi viața altor oameni. În aceeași noapte acest ficat a fost transplantat anume la bolnavul din SCR”, susțin reprezentanții Spitalului Republican.

Medicii spun că starea pacientului este, în prezent, cu dinamică pozitivă, iar viața pacientului se află în afara oricărui pericol.

„În Spitalul Clinic Republican până în prezent s-au realizat 28 de transplante hepatice. Toate au fost efectuate la pacienți cu boli hepatice cronice, de care au suferit de mai mulți ani și boala a atins stadiul său final. Acești pacienți au fost investigați suplimentar, incluși în lista de așteptare și programați pentru un eventual transplant hepatic, spre deosebire de acest caz, când decizia de a efectua un transplant hepatic acestui pacient a fost luată în câteva minute, în condiții de urgență majoră”, a specificat profesorul universitar, Adrian Hotineanu.

„În afara bolilor cronice hepatice, indicația pentru transplant hepatic de urgență  este retransplantul și anume insuficiența hepatică acută. Realizarea transplantului hepatic la pacienți cu insuficieță hepatica acută este cu mult mai complicată decât transplantul la pacienți cirotici, din punct de vedere tehnicii chirurgicale, ficatul fiind de volum mare cu compresia severă a viscerelor și mai ales vaselor adiacente”, a precizat chirurgul Serghei Burgoci.

Potrivit specialiștilor Spitalului Republican, deficitul critic de donatori de organe aflați în moarte cerebrală impune probleme dificile în tratamentul bolilor hepatice: „În ciuda succeselor remarcabile a transplantologiei, și anume progresul medicilor coordonatori din Republica Moldova în depistarea acestor donatori, numărul mic de organe disponibile prelevate, devine un obstacol nedepășit pentru majoritatea pacienților cu boli hepatice în faza terminală a bolii. Fiind ultima și unica șansă pentru viață, sute de pacienți sunt în așteptarea unui ficat nou”.

În acest an în Republica Moldova au fost disponibili doar opt donatori, ficatul cărora a fost admisibil pentru a fi transplantat.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7540 0.9552%
USD USD 17.7948 1.0144%
RUB RUB 0.2699 2.5066%
RON RON 4.1785 1.0105%
UAH UAH 0.7084 1.1422%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile