Logo Realitatea.md

Medicii din Italia cer în stradă o reformă în țară: „Nu mai vrem aplauze”

30 Mai 2020, 13:29 // În lume

Aproximativ 100 de tineri medici generalişti sau studenţi, adunaţi la Milano (nord), şi-au aruncat halatele albe pe jos. Unii agitau pancarte cu mesaje ca „Fără medici există doar miracole” sau „Cine vă va îngriji (mâine)?”, scrie news.ro.

Foto: twitter.com

Proteste asemănătoare au avut loc la Roma, în faţa sediului Paramentului.

„Suntem medici, nu dopuri de astupat găuri”, „fără specialişti sistemul sanitar se prăbuşeşte” sau „fără specialişti, miniştrii vă vor îngriji medical”, proclamau banderole agitate de aproximativ 100 de manifestanţi.

Acest protest este organizat în 21 de oraşe italiene - inclusiv la Napoli, Bologna, Genova, Torino, Florenţa sau Palermo.

Meidici tineri sau studenţi în ultimul an - care au contribuit cu toţii în timpul pandemiei covid-19 - reclamă o mai bună valorizare a muncii lor şi o carieră cu rezultate mai sigure.

„Să pornim de la o dată. Până în 2025, peste 60% dintre colegii noştri specialişti şi medici generalişti se vor pensiona. Având în vedere actuala politică sanitară, nu va mai fi suficient personal să-i înlocuiască. Dreptul la îngrijiri medicale şi la sănătate al tuturor cetăţenilor va fi aşadar pus în pericol”, subliniază organizatorii într-un comunicat.

„Noi nu mai acceptăm să fim numiţi eroi, pentru îngrijirea medicală este o alegere a vieţii zilnice pentru noi. Nu mai vrem aplauze, vrem pur şi simplu să ne fie recunoscute drepturile”, se arată în comunicat.

Citeste tot despre: Italia, medici, protest
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6212 -0.8149%
USD USD 16.6303 0.0217%
RUB RUB 0.2215 -0.0451%
RON RON 4.0373 -0.8643%
UAH UAH 0.5908 -0.3542%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile