Logo Realitatea.md

Mexic: 11 persoane, printre care o familie de șase membri, inclusiv patru copii, împușcate mortal

25 Iunie 2017, 17:00 // În lume

O familie de șase persoane, trei polițiști și două femei au fost împușcate mortal sâmbătă în trei cazuri diferite în statul Veracruz, una din cele mai violente regiuni din Mexic, au anunțat autoritățile locale.

În orașul Coatzacoalcos, un cuplu și cei patru copii ai săi au fost secerați de gloanțe pe terasa restaurantului în care luau cina, a precizat într-un comunicat guvernatorul statului, Miguel Angel Yunes, care a spus că este vorba de „acte de o barbarie groaznică”, scrie AgerPres.

În orașul vecin Cardel, un comandant al poliției federale și doi agenți au fost împușcați într-o ambuscadă a unor atacatori, potrivit sursei citate. De asemenea, două femei au fost împușcate mortal sâmbătă la Orizaba, tot în statul Veracruz.

Situat în vecinătatea Golfului Mexic, statul Veracruz, bogat în petrol, este unul dintre cele mai periculoase din țară, în principal din cauza confruntărilor neîntrerupte între cartelurile drogurilor: Zetas și Jalisco Nueva Generacion.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6621 0.5518%
USD USD 17.7287 0.6969%
RUB RUB 0.2865 0.4911%
RON RON 4.1145 0.5474%
UAH UAH 0.7258 0.0138%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile