Logo Realitatea.md

Ministerul Educației s-a mobilizat pe cazul de la tabăra „Trandafir”: A fost inspectată. Se confirmă starea insalubră și deplorabilă (DOC, FOTO)

10 August 2018, 09:26 // Societate

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării s-a autosesizat în privința situației alarmante de la Tabăra de odihnă „Trandafirul” din localitatea Vadul lui Vodă și a emis o declarație publică prin care a anunțat că secretarul de stat în domeniul educației, Angela Cutasevici, s-a deplasat în după-amiaza de 9 august la fața locului pentru documentare.

SCANDAL la o tabără ilegală de la Vadul lui Vodă: 13 minori au fost agresați fizic. Poliția a deschis un dosar penal

Foto: mecc.gov.md

Potrivit declarației, inițial, oficialului i-a fost îngrădit accesul pe teritoriul taberei, invocându-se motivul că aceasta este proprietate privată. Abia după 30-40 de minute, un paznic a deschis poarta, dar între timp circa 7 adolescenți au dispărut și nu au mai fost de găsit.

Ulterior, au fost inspectate încăperile, bucătăria, blocurile sanitare, cabinele de duș, care s-au dovedit a fi insalubre și într-o stare deplorabilă. Reieșind doar din aceste considerente, activitatea instituției trebuia sistată înainte de producerea incidentului din noaptea de 7 spre 8 august. Or, autorităţile abilitate vor retrage autorizaţia de activitate până la lichidarea motivelor care au condus la adoptarea acestei decizii.

„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării regretă incidentul de la Tabăra „Trandafirul” și condamnă orice formă de violență asupra copilului. Persoanele care comit sau admit acte de agresiune la adresa copiilor trebuie excluse din sistemul educațional și trase la răspundere, inclusiv penală, în strictă conformitate cu legislația în vigoare. Avem încredere în organele de drept și așteptăm finalizarea anchetei înainte de a ne expune. Concomitent, vom colabora cu instituțiile implicate și vom oferi tot sprijinul necesar părinților și copiilor”, se mai menționează în declarație.

Declarația poate fi citită integral mai jos:

(Click pentru a mări imaginea)

Pe data de 10 august, urmează să fie convocată Comisia guvernamentală pentru organizarea și monitorizarea odihnei de vară pentru copii și adolescenți, la care au fost invitați și reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Stat al Muncii, ai Academiei de Studii Economice din Moldova, ai Primăriei orașului Vadul lui Vodă, ai Direcției de Învățământ Hâncești, precum și agentul economic care gestiona tabăra.

Realitatea.md va monitoriza subiectul și va reveni cu detalii. Amintim că, potrivit poliției, minorii cu vârstele cuprinse între 11 și 15 ani, ar fi fost lăsaţi în grija a doi adolescenţi cu vârstele de 16 şi respectiv 17 ani, care ar fi recurs la violență, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

După sesizarea autoritaţile publice locale, a fost convocată o şedinţă, în urma căreia a fost emisă decizia de sistare a activitaţii taberei respective. Ulterior, administratorul taberei a limitat poliţiei, reprezentanţilor APL, inclusiv şi părinţilor, accesul în tabără timp de circa 2-3 ore.

Poliţia Capitalei, în comun cu Procuratura, au iniţiat un proces penal pentru tortură în privinţa celor doi adolescenţi, fiind cercetaţi în stare de libertate. Totodată, a fost iniţiată o cauza penală pentru privare ilegală de libertate, în privinţa administratorului, fiind reţinut pentru 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

Condiții de groază la tabăra ”Trandafir”, unde au fost agresați 13 copii. Cine sunt proprietarii (FOTO)

CURS VALUTAR BNM
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile