Logo Realitatea.md

Ministerul Sănătății a inițiat o anchetă în urma declarațiilor medicului Mihai Stratulat

11 Iulie 2018, 18:14 // Societate

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a inițiat o anchetă cu privire la acuzațiile medicului Mihai Stratulat, la adresa a două spitale din Chișinău: pitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1 și Spitalul Clinic Municipal nr. 1. 

Foto simbol

Potrivit reprezentanților serviciului de presă al MSMPS, a fost creată o comisie internă care va examina calitatea asistenței medicale acordate copiilor în cadrul celor două spitale.

Din comisie fac parte specialiști ai MSMPS în domeniul pediatriei, neonatologiei, neurologiei, ai Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate a Consiliului municipal Chișinău și Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

„Comisia va evalua calitatea asistenței medicale acordată copiilor în cadrul instituțiilor menționate mai sus, iar la necesitate preşedintele Comisiei va coopta şi alţi specialişti în domeniu şi va prezenta Ministerului, concluziile şi recomandările de rigoare. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale reiterează importanța acordării asistenței medicale conform protocoalelor clinice naționale, care sunt instrumente bazate pe dovezi pentru luarea deciziilor clinice”, se menționează într-un comunicat de la Ministerul Sănătății.

Amintim că, pediatrul Mihai Stratulat a scris recent o postare pe rețelele de socializare în care vine cu acuzații dure la adresa conducerii Spitalului Clinic Municipal pentru Copii nr. 1 (str. S. Lazo) și Spitalul Clinic Municipal nr. 1 (str. Melestiu), precum că aceștia ar pune copiilor diagnoze greșite, în mod intenționat, pentru a spori numărul copiilor internți în spital și a primi mai mulți bani de la CNAM.

La rândul lor, reprezentanții Spitalului Clinic Municipal nr. 1 resping acuzațiile aduse de medicul Mihai Stratulat și susțin că acesta din urmă ar încerca să-și facă imagine pe seama unor astfel de declarații. 

Subiectul a fost abordat azi și de premierul Pavel Filip, în debutul ședinței Cabinetului de Miniștri. De asemenea, Centrul Național Anticorupție a anunțat că s-a autosesiza pe marginea cazului dat. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.0000%
USD USD 16.8093 0.0000%
RUB RUB 0.2538 0.0000%
RON RON 4.2341 0.0000%
UAH UAH 0.5991 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile