Logo Realitatea.md

Neconformități în procesul de executare a bugetului de stat pe anul 2017, depistate de Curtea de Conturi după efectuarea unui audit (VIDEO)

11 Iulie 2018, 13:28 // Economie

Curtea de Conturi a depistat mai multe neconformități și nereguli în procesul de executare a bugetului de stat pe anul 2017. Documentul auditului financiar al Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2017 a fost audiat astăzi, la ședința Comisiei economie, buget și finanțe.

În cazul aspectelor financiare, auditul a constatat neconfirmarea prin verificări reciproce cu alți administratori a veniturilor încasate la bugetul de stat în sumă 926,9 mil.lei, precum și neasigurarea verificărilor reciproce între Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat privind contribuțiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole, în sumă de 20,3 mil.lei. De asemenea, auditul a constatat că au fost efectuate, contrar prevederilor legale, restituirea TVA în contul achitării restanțelor contribuabililor la contribuțiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole, în sumă totală de 9,1 mil.lei.

Potrivit raportului de audit, se mai constată neînchiderea conturilor trezoreriale cu soldurile mijloacelor intrate temporar în posesie, în sumă totală de 830,6 mii lei, la 6 ministere reorganizate, precum și limitarea auditorului în posibilitatea verificării, contrapunerii și confirmării informațiilor raportate la creanțe, datorii și situații patrimoniale.

În cazul aspectelor de conformitate abordate în raport, echipa de audit relevă nerespectarea calendarului bugetar la elaborarea, aprobarea și raportarea bugetului de stat, nerespectarea ordinii cronologice de achitare a documentelor executorii după data înregistrării setului de documente la Trezoreria de Stat și celei de achitare în 144 de cazuri (7,9 mil.lei). De asemenea, a fost constatată creșterea creanțelor și datoriilor autorităților/instituțiilor bugetare, la 31.12.2017 însumând 981,5 mil.lei și, respectiv, 743,1 mil.lei. Auditul a mai atras atenția asupra neasigurării prezentării depline a informației consolidate aferente rapoartelor financiare ale autorităților publice centrale și ale unităților administrativ-teritoriale, acestea neregăsindu-se în formatul și componența Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat.

Raportul de audit solicită Ministerului Finanțelor aprobarea unui plan de măsuri de remediere a situațiilor constatate, precum și luarea de atitudine față de autoritățile/instituțiile bugetare care nu respectă calendarul bugetar, prin prezentarea rapoartelor financiare în modul și termenele stabilite.

Comisia economie, buget și finanțe a luat act de Raportul auditului financiar al Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2017 și va propune Biroului permanent pentru ca documentul să fie dezbătut în ședința plenară a Parlamentului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.1427 -1.5101%
USD USD 17.0014 -0.1896%
RUB RUB 0.2511 -2.1053%
RON RON 4.1108 -1.3960%
UAH UAH 0.6090 -0.2457%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile