Logo Realitatea.md

Nemulțumiți de decizia Guvernului, socialiștii vor înainta în Parlament proiectul lui Dodon privind „întoarcerea miliardului”

16 Februarie 2017, 12:46 // Politica

Nemulțumită de decizia de ieri a Guvernului de a respinge proiectul lui Igor Dodon privind „întoarcerea miliardului”, fracțiunea socialiștilor va înainta proiectul în Parlament, insistând pe votarea nominală a proiectului. În cazul în care deputații vor refuza punerea la vot a inițiativei, PSRM va înainta propunerea spre un referendum consultativ. Despre aceasta a anunțat astăzi președintele formațiunii Zinaida Greceanîi.

foto: socialistii.md

„PSRM va promova iniţiativa preşedintelui ţării, făcând uz de toate pârghiile parlamentare, la fiecare şedinţă a Legislativului. Dacă inițiativa va fi refuzată în Parlament, vom consulta opinia poporului, inclusiv prin organizarea unui referendum”, a declarat Zinaida Greceanîi în cadrul unei conferințe de presă în care a făcut publice prioritățile PSRM pentru anul 2017.

Potrivit Zinaidei Greceanîi, Partidul Socialiștilor va rămâne în continuare în opoziție cu guvernarea, iar agenda de bază pentru viitorul apropiat prevede realizarea hotărârilor Congresului al IV-lea al PSRM şi al Programului Partidului Socialiştilor. În primul rând, este vorba de alegerile anticipate, de consolidarea şi dezvoltarea partidului, susţinerea iniţiativelor preşedintelui RM, Igor Dodon, precum şi promovarea iniţiativelor proprii ale formaţiunii.

„Pentru realizarea plenară a scopurilor noastre, trebuie să obţinem prin toate mijloacele posibile, declanşarea alegerilor parlamentare anticipate şi, după obținerea victoriei în acest scrutin, să formăm un Guvern care ar activa spre binele oamenilor. Sprijinim plenar iniţiativa preşedintelui privind modificarea Constituției în scopul atribuirii şefului statului a unor prerogative ce vizează dizolvarea Parlamentului”, a mai spus Greceanîi.

La fel, în sesiunea parlamentară de primăvară-vară, mai multe proiecte de lege în sfera socială, menite să asigure o creştere a calităţii de trai a populaţiei. „Deja au fost pregătite circa 20 de proiecte de legi noi. În special, este vorba despre un proiect de lege privind indexarea pensiilor de două ori pe an - în aprilie şi octombrie - în total, cu 20 la sută, anual. Vom insista pe adoptarea acestuia”, a specificat liderul fracţiunii socialiste.

Nu în ultimul rând, fracțiunea PSRM va insista pe majorarea fondului de subvenționare în agricultură, lansarea mai multor proiecte naționale pentru susținerea tinerilor familii, modificări esențiale în sistemul de învățământ, micșorarea costului poliței de asigurare în medicină și creșterea numărului serviciilor și medicamentelor compensate.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5415 -1.5419%
USD USD 16.6347 -0.4703%
RUB RUB 0.2937 -0.8775%
RON RON 4.4056 -1.5662%
UAH UAH 0.6142 -0.8715%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
05 feb, 09:27 //

SCANDALOS! Radu spune că l-a prins pe Moldovanu ospătându-se la Spitalul nr. 1: „N-am văzut așa chef în viața mea”. Reacția șefului de la Sănătate (VIDEO)

13 feb, 09:26 //

UPDATE: Șapte persoane, reținute în total, după ce CNA și procurorii anticorupție „au răscolit” probe prin Primăria Capitalei (VIDEO)

19 feb, 22:20 //

Foto: Publika.md Femeia înjunghiată ieri în cartierul Telecentru era interpretă și model, iar soțul ei, care și-a pus capăt zilelor, era medic stomatolog

02 feb, 15:00 //

Foto simbol: Deschide.md Cum se simte fostul „avocat-vedetă” Valerian Mânzat în închisoare și cum s-a adaptat la condiţii, după un an de detenţie

09 feb, 18:01 //

Interceptările AUDIO dintre medicii și agenții de vânzări de medicamente, reținuți azi de CNA! „Și «denghi», fa, 200 de lei?”

09 feb, 13:07 //

Foto simbol UPDATE: Se înțelegeau între ei, ca să scoată bani „negri”. 20 de angajați în domeniul sănătății riscă pușcărie!

15 feb, 11:40 //

LIVE! Declarația președintelui PCRM, Vladimir Voronin de la tribuna Parlamentului

20 feb, 23:10 //

Familia vedetei înjunghiată mortal de soțul său, care s-a sinucis după crimă, a făcut dezvăluiri uluitoare (FOTO)

03 feb, 15:16 //

Accident grav cu implicarea unui BMW, pe traseul Chișinău-Dubăsari: Un polițist, tamponat violent (FOTO)

26 ian, 14:57 //

Foto simbol EXCLUSIV! Dezvăluiri incendiare despre ilegalitățile din Bălți: Dovezi cu implicarea lui Renato Usatîi la organizarea referendumului (VIDEO/AUDIO)