Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

Nokia 8 ar putea fi primul telefon care vine cu Android O

05 August 2017, 18:04 // Tech

Lansarea noului sistem de operare Android, versiunea 8 sau O, este destul de aproape, iar la fel de aproape sunt și lansările celor două telefoane amintite anterior. Samsung va dezvălui telefonul pe 23 august, în timp ce HMD Global a pregătit un eveniment special pentru 16 august. Astfel, sunt șanse foarte mari să vedem atât Nokia 8, cât și Galaxy Note 8 la IFA 2017, în Berlin.

Din ceea ce știm până acum, cele două telefoane vor fi destul de diferite, atât în materie de design cât și de specificații. La capitolul sistem de operare, ne așteptăm ca ambele smartphone-uri să vină cu Android 7 Nougat, deși sunt șanse ca Nokia 8 să facă un pas înainte.

Conform unor noi informații din piață, Nokia 8 are șanse destul de mari să fie primul smartphone care să vină la pachet cu Android O. Telefonul a fost descoperit în cadrul Geekbench, iar în loc să apară cu standardul Android 7, acesta era afișat cu Android O, arată PlayTech. Este o șansă ca telefonul să fie pregătit pentru livrare cu acest sistem de operare, iar în această perioadă să fie efectuate ultimele teste.

Chiar și dacă apariția din Geekbench nu este un indicator corect pentru produsul pe care îl vom vedea peste aproape două săptămâni, ne putem aștepta ca HMD Global să încerce să ofere noul update de sistem de operare pentru Nokia 8 cât mai curând posibil. Astfel, după ce sistemul este gata, compania ar putea pregăti update-ul care să fie livrat clienților.

Citeste tot despre: android o, hmd global, nokia 8
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0030 -0.6936%
USD USD 17.9145 0.0771%
RUB RUB 0.2987 0.2013%
RON RON 4.5920 -0.9534%
UAH UAH 0.6968 0.1006%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
16 aug, 15:44 //

Operațiune în centrul Capitalei! Ofițerii SIS au fost surprinși în acțiune în plină zi (FOTO, VIDEO)

14 aug, 18:29 //

Stomatologia cedează poziția de cea mai scumpă facultate din Moldova. Locul de frunte îl deține o altă specialitate de la USMF

14 aug, 16:39 //

Foto: Facebook/ Restaurant „Ecaterina” Intoxicația în masă la nunta de vinerea trecută: Administratorii restaurantului spun că vina o poartă rudele miresei

14 aug, 10:17 //

Bani necontabilizați, băuturi contrafăcute, prostituate și produse alimentare expirate, depistate în cluburile de noapte din Capitală (VIDEO)

13 aug, 14:42 //

Foto: Adelina Coste; sursa: adevarul.ro O deputată s-a stins din viață la vârsta de doar 51 de ani

13 aug, 10:45 //

Trei tineri din Băcioi, implicați într-un accident cumplit la Horești! Băieții sunt în stare gravă la spital, iar mașinile au fost făcute zob (FOTO)

14 aug, 09:30 //

Foto simbol 18 persoane s-au otrăvit cu mâncare la o nuntă, petrecută într-un restaurant din Chișinău. Printre aceștia, doi copii

17 aug, 08:00 //

Istoria de succes a Svetlanei Tabacari, după două mandate de primară în Scoreni! A închis gura lumii cu proiecte mari și rezultate semnificative - Reportaj VIDEO, FOTO

14 aug, 12:14 //

Foto simbol: PH-OnLine.ro Un autocar de pe ruta Chișinău-Ungheni s-a răsturnat la Călărași. În vehicul se aflau 40 de pasageri, 7 au fost transportați la spital

15 aug, 13:23 //

Conflict la Bulboaca! Iazurile care aparțin primarului au inundat localitatea, iar pagubele se preconizează a fi achitate tot din contul sătenilor (VIDEO, DOC)