Logo Realitatea.md

O aplicație IT va contribui la modernizarea serviciilor publice! Când va fi lansat în Moldova

13 Septembrie 2017, 09:50 // Tech

Specialiștii IT s-au întrunit ieri la un atelier de lucru pentru a dezvolta o aplicație care va permite colectarea opiniilor cetățenilor față de calitatea serviciilor publice. Prototipul instrumentului va fi elaborat în decurs de două săptămâni, iar aplicația propriu-zisă va fi lansată în noiembrie 2017.

Foto: gov.md

Acest proiecte a fost realizat în urma interviurilor și discuțiilor de tip focus grup în șapte oficii teritoriale ale CNAS situate în Chișinău, Ialoveni, Cahul, Bălți și Comrat. Astfel, echipa de cercetare a analizat diverse aspecte ale experienței utilizatorilor, stabilind atitudinile, comportamentele și provocările respondenților atunci când sunt întrebați în ce măsură sunt satisfăcuți de calitatea serviciilor prestate. În rezultat, instrumentul care va fi creat va reflecta în ce măsură activitatea instituţiilor publice răspunde așteptărilor cetățenilor.

“Aplicația, bazele căreia le punem astăzi, va contribui atât la identificarea problemelor care trebuie să fie abordate pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice, cât și la evaluarea pașilor întreprinși de instituțiile publice pentru modernizarea serviciilor pe care le prestează”, a afirmat Valentin Guznac, Secretar General Adjunct al Guvernului Republicii Moldova.

În baza rezultatelor acestei cercetări, participanții la atelier, fiind ghidați de mentori, vor propune soluţii, iar un juriu profesionist va evalua la final soluțiile prezentate. Echipa care va dezvolta cea mai bună soluție va primi 10.000 de dolari SUA, acordați de PNUD Moldova. Premiul va fi acordat pentru dezvoltarea și implementarea aplicaţiei propuse. Inițial instrumentul va fi testat în cadrul oficiilor teritoriale ale CNAS, ulterior fiind integrat și în alte instituții.

Atelierul a fost organizat de Laboratorul de Inovații Sociale din Moldova (MiLab) – proiect comun al PNUD Moldova și al Cancelariei de Stat – în parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC și Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) și se va desfășura timp de două săptămâni.

Citeste tot despre: aplicație IT, Guvern, servicii publice
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0030 -0.6936%
USD USD 17.9145 0.0771%
RUB RUB 0.2987 0.2013%
RON RON 4.5920 -0.9534%
UAH UAH 0.6968 0.1006%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile