Logo Realitatea.md Logo Realitatea.md RU

O boxă inteligentă a rezolvat o dispută în familie sunând la poliție

10 Iulie 2017, 13:39 // Tech

Un raport al poliției din New Mexico, SUA, arată că un dispozitiv inteligent dintr-o locuință a intervenit în cadrul unui incident de violență domestică, apelând numărul de urgență 911. Astfel, atunci când Eduardo Barros a întrebat ”ai sunat la poliție?”, în timp ce își amenința prietena cu o armă în timpul unui scandal, dispozitivul a interpretat întrebarea ca pe o cerere pentru a suna către autorități.

Boxa a format numărul de urgență, iar poliția a avut posibilitatea să audă cearta din casă. În scurt timp, o echipă SWAT, dar și negociatori, s-au îndreptat către locuință. Barros a fost arestat rapid pentru violențe, dar și pentru fapte legate de arma de foc pe care o purta și cu care i-a amenințat pe polițiști, scrie PlayTech.

Prietena acestuia a fost rănită în timpul altercației, dar polițiștii supun că situația ar fi putut fi mult mai gravă de atât. Șeriful Manuel Gonzales crede că acea comandă vocală a salvat vieți, acesta referindu-se și la fiica prietenei lui Barros, care nu a fost rănită.

Asta nu înseamnă că autoritățile sunt foarte dornice să ”coopereze” cu dispozitivele inteligente. Într-adevăr, acestea pot duce la situații fericite, ca în cazul de față, când cel puțin o viață a fost salvată, însă există și situații delicate, în care dispozitivele pot apela autoritățile în urma unor remarci nevinovate sau chiar pe fondul unor replici dintr-un serial.

Cu toate acestea, ne putem aștepta ca astfel de situații să devină o realitate pentru autorități în viitor, iar acestea vor trebui să se plieze pe astfel de situații.

  Realitatea TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.1145 1.1885%
USD USD 18.1255 -0.0287%
RUB RUB 0.3031 -1.2704%
RON RON 4.6256 1.1679%
UAH UAH 0.7022 0.3716%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile