
Membrii unei grupări criminale, specializaţi în planificarea şi săvârşirea infracţiunilor patrimoniale, au fost încătuşaţi de către poliţiştii sectorului Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.
Aceştia s-au dovedit a fi trei persoane cu vârstele cuprinse între 20 şi 23 ani, dar și doi minori de 16 ani şi 17 ani, originari din raioanele Comrat şi Basarabeasca.
Grupul criminal este bănuit că ar fi fost implicat în cel puţin şase furturi din apartamente şi o răpire de automobil.
Astfel, în cadrul acţiunilor procesual-penale poliţiştii au descins percheziţii autorizate la apartamentul unde louiau temporar. În rezultat, au fost depistate şi ridicate bunuri materiale a căror provenienţă n-au putut-o demonstra.
Potrivit victimelor, care s-au adresat la poliţie după ajutor, aceştia le-ar fi pricinuit prejudicii materiale în valoare de peste 20 000 lei, iar metodele de pătrundere în locuinţe erau aplicate prin forţarea geamurilor din termopan.
Actualmente, în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au fost reţinuți doar trei bănuiţi, întrucât ceilalţi doi sunt de vârstă minoră. Aceștia sunt cercetaţi penal pentru furturi şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 ani până la 6 ani.
Poliţia Capitalei investighează ipotezele înaintate, privind complicitatea grupării în alte infracţiuni comise.
![]() |
EUR | 20.9996 | 0.2636% |
![]() |
USD | 17.2814 | 0.2634% |
![]() |
RUB | 0.2358 | 1.3758% |
![]() |
RON | 4.3095 | 0.2349% |
![]() |
UAH | 0.6162 | 0.2440% |
Vezi si alte valute |
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)
Renato Usatîi l-a înjurat în direct la tv pe Gheorghe Cavcaliuc (VIDEO)
Un jurnalist renumit, prezentator și maestru în artă a fost răpus de coronavirus
Ceremonia de întâmpinare a Maiei Sandu de către Vladimir Zelenski
(FOTO/VIDEO) Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a fost petrecut pe ultimul drum
Un oficial rus dă de înțeles Maiei Sandu cum poate fi „anulată” datoria Transnistriei pentru gaze
Învestirea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis