Logo Realitatea.md

O nouă încercare, un nou eșec! CMC nu a aprobat nici azi proiectul cu privire la „Dedeman”

22 Decembrie 2017, 15:40 // Economie

Proiectul privind modificarea Planului urbanistic zonal de pe strada Ismail 99, unde se intenționa construcția unui magazin „Dedeman”, nu a acumulat numărul suficient de voturi în cadrul ședinței CMC de azi. Unul dintre avocații investitorului străin, care  a reprezentat compania la ședință, a declarat că, cel mai probabil, investitorul se va retrage și nu va continua proiectul în Republica Moldova.

Foto simbol: nineoclock.ro

„Dacă nu se rezolva problema, „Dedeman” nu va mai continua proiectul, pentru ca nu este nicio certitudine că investitorul va avea condiții de realizare a acestuia”, a declarat reprezentantul companiei.

Proiectul a fost discutat fără fracțiunea PSRM care a părăsit sala de ședințe înainte ca aleșii locali să înceapă a examina chestiuni cu privire la Planurile urbanistice. Părerile celor prezenți în sală au fost, de asemenea, împărțite.

Alesul local comunist Vasile Chirtoca s-a arătat nemulțumit de faptul că zona dată este foarte aglomerată și a cerut ca să se propună mai întâi soluții pentru fluidizarea traficului. 

La rândul său, consilierul Ion Ștefăniță a declarat că municipalitatea trebuie să susțină toate proiectele investiționale pentru a crea oportunități de dezvoltare a orașului, iar problema traficului poate fi rezolvată „printr-o soluție inteligentă”, care poate fi găsită de municipalitate în comun cu investitorul.

Amintim că, reprezentanții „Dedeman” și-au anunțat inteția de a intra pe piața din Republica Moldova acum trei ani

Agentul economic planifica să investească circa 20 de milioane de euro în magazinul de la Chișinău. 

Vezi și:

OFICIAL: Dedeman își retrage proiectul de 20 de milioane de euro din Republica Moldova, din cauza birocrației

Dedeman înaintează o dată limită autorităților municipale. Dacă proiectul nu va fi aprobat, se retrage DEFINITIV!

Citeste tot despre: CMC, Dedeman, Dedeman la Chișinău
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3301 -1.1203%
USD USD 16.6631 -0.1145%
RUB RUB 0.2622 -1.6873%
RON RON 4.1508 -1.0866%
UAH UAH 0.6307 -0.7553%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile